Valul 6 de Covid | Coronavirusul este mai puțin agresiv, la ATI ajung în special bolnavi de peste 75 de ani, cu boli asociate

25 august 2022, 16:57

În valul pandemic de la începutul anului s-au înregistrat chiar și 40 de mii de cazuri de îmbolnăviri cu Covid pe zi. Atunci, doar jumătate dintre pacienţii care dezvoltau forme severe erau vârstnici. Acum, ponderea acestora ajunge la 90%.

În valul precedent, pacienții dezvoltau probleme pulmonare deosebit de grave, iar boala avea o evoluție imprevizibilă.

Simptomele au fost mai ușoare în cazul persoanelor care s-au îmbolnăvit în lunile de vară.

3.650 de noi cazuri de Coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Este un nivel semnificativ mai mic față de vârful acestui val al pandemiei, din luna iulie, când s-au înregistrat aproape 15 mii de cazuri noi zilnic.

Suntem pe o pantă descendentă, însă începerea școlii poate aduce surprize, avertizează medicii.

Puțin peste 3 mii de pacienți cu Coronavirus sunt internați acum în spital. Dintre aceștia, 357 sunt minori, însă numai doi au dezvoltat forme severe de boală și au nevoie de terapie intensivă.

Rămâne însă ridicat numărul bolnavilor care mor din cauza Covid. Potrivit ultimelor date, 20 de decese s-au înregistrat în 24 de ore.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite