Valul 5 e aproape. Suceava e pe ultimul loc la vaccinarea anti Covid, Capitala are cel mai mare procent de vaccinări

14 decembrie 2021, 18:01

Judeţul Suceava are doar 29 la sută dintre cei eligibili vaccinaţi. Este ultimul din ţară, deşi a fost epicentrul infectărilor, la începutul pandemiei.

Mulţi suceveni sunt plecaţi peste hotare, iar mai mult de jumătate stau în rural, unde în general se vaccinează mai puţini, explică prorectorul Universităţii Ştefan cel Mare.

Prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava: Pe de altă parte, o anumită neîncredere în vaccin cultivată în timp atât în mediul politic regional, cât şi în mediul religios. Există diverse confesiuni. Există o anumită zonă direct legată de biserica ortodoxă din Rusia, nu e mare, de la începutul perioadei de vaccinare s-a exprimat direct împotriva vaccinului.

Strategia de comunicare trebuie îmbunătăţită, spune profesorul.

DSP Suceava a refuzat un interviu. Purtătoarea de cuvânt ne-a transmis că angajatii nu sunt agenţi de promovare a vaccinurilor. Este instituţia unde a pornit o anchetă pentru suspiciuni de vaccinare fictivă la un angajat DSP mort de Covid.

Suceava a avut o rată de decese dublă faţă de media naţională.

Prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava: Oamenii cred, uite, Suceava, cu cea mai mică rată de vaccinare, este prima care a ieşit din acest val al pandemiei. Însă au murit de zece ori mai multe persoane în România şi de 20 de ori mai multe persoane în Suceava, comparativ cu Marea Britanie.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare: Şi pentru noua variantă, cele două doze, plus booster peste 6 luni, ne asigură o protecţie ridicată faţă de forme grave şi deces.

În România, doar 46,3 la sută din populația de peste 12 ani este vaccinată. Dintre adulţi, nici măcar jumătate nu sunt imunizaţi, la aproape un an de la startul campaniei.

La ţară, acoperirea este mult mai slabă. Doar un sfert dintre săteni s-au vaccinat anti-Covid, faţă de patru din zece orăşeni.

Dr. Catherine Smallwood, expert senior urgenţe Covid-19, OMS Europa: Ce poate fi făcut? Unul dintre lucruri e să-i asculţi şi să discuţi cu oamenii care încă nu s-au decis sau care au îndoieli. Vrem să discutăm cu oricine are îndoieli, să-i îndreptăm în direcţia bună, spre dovezi, site-uri web de încredere, să-i implicăm pe liderii de opinie, pe liderii comunităţilor, pe liderii religioşi. Toate aceste lucruri sunt foarte importante.

Capitala are cel mai mare procent de vaccinări: două treimi din populaţia în vârstă de peste 12 ani.

Doar cinci județe au peste 50 la sută acoperire vaccinală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite