Valeriu Nicolae, fondatorul Asociaţiei „Casa bună”: Societatea noastră nu își mai asumă niciun fel de vină, suntem deștepți tot timpul și asta este groaznic

22 aprilie 2023, 09:05

Fiecare dintre noi trebuie să încerce să facă un pic mai mult bine în jurul lui, înainte de a cere de la ceilalți, este de părere Valeriu Nicolae.

Fondatorul Asociaţiei „Casa bună” spune că ne este mult mai ușor să vedem ceea ce facem bine, să nu vedem deloc ceea ce este rău. Eu cred că este foarte important să admitem că suntem proști, în fiecare zi, în fiecare lună, pentru că în felul asta ai șanse să vezi ceea ce este rău, să te îmbunătățești, dar societatea noastră, în momentul de față, nu își mai asumă niciun fel de vină, suntem deștepți tot timpul și asta este groaznic. Să admitem că suntem proști, că suntem ipocriți, că suntem din când în când nesimțiți – eu cred că este foarte important, atâta timp cât încerci să te îmbunătățești.

Valeriu Nicolae este de părere că, dacă fiecare dintre noi ar încerca un pic mai mult să fie mai bun și nu ar fi speriat de eșec, nu ar încerca tot timpul să raționeze în favoarea sa, am deveni o societate mult mai bună.

Să fii bun înseamnă să faci bine pentru alții, chiar atunci când este în defavoarea ta, sau mai ales atunci când este în defavoarea ta. Bun nu înseamnă să-și ajuți rudele, apropiații. Să fii bun înseamnă să faci ceva care cheltuiște din banii și din timpul tău pentru a ajuta oameni de la care tu nu ai nimic de câștigat, a subliniat Valeriu Nicolae.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite