Valeriu Gheorghiţă: Posibil ca luna viitoare să se acorde autorizare de la EMA pentru vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor sub 16 ani

Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță
14 mai 2021, 11:29

„Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală. Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare”, a afirmat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

Peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru maratonul „Mureşul se Vaccinează”, care se va derula, începând de vineri până duminică, 16 mai, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite