Valeriu Gheorghiţă: Echipe mobile vor vaccina personalul din învăţământ. Județele cu incidență mare de infectare vor primi suplimentări de vaccin

Conferința de presă CNCAV
Conferința de presă CNCAV
16 februarie 2021, 15:17

„Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ, ceea ce include tot personalul din creşe, din grădiniţe şi cadrele didactice din şcoala primară, gimnazială, licee şi cadrele didactice din sistemul universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care încă nu este definitivat. Foarte probabil, locaţia în care se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare judeţ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi, respectiv, în centre de vaccinare organizate în cadrul universităţilor, spaţii aferente universităţilor în judeţele în care avem aceste universităţi în activitate”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni va fi luată decizia în baza datelor care urmează să fie centralizate de la Ministerul Educaţiei.

„La 1 martie vom fi în măsură să începem vaccinarea cu prioritate a tuturor persoanelor din învățământ”, a spus dr. Gheorghiță.

Conferința de presă poate fi urmărită aici:

Preşedintele CNCAV a arătat că se are în vedere şi atribuirea cu prioritate de vaccinuri în judeţele cu creştere mare a ratei de incidenţă.

„Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite