Valeriu Gheorghiță: A merge la o petrecere nu înseamnă a neglija măsurile de prevenție

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, a avertizat astăzi că a merge în perioada sărbătorilor de iarnă la o petrecere nu înseamnă să fie neglijate măsurile de prevenţie necesare în contextul pandemiei.

16 Decembrie 2021, 16:54 (actualizat 16 Decembrie 2021, 17:01) Știrile TVR |
Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV / FOTO: Autor: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

"A merge la o petrecere nu înseamnă a neglija măsurile personale de prevenţie şi nu înseamnă a neglija protecţia celor din jurul nostru. Ne vedem acolo cu oameni dragi, cu membri ai familiei, cu prieteni, trebuie să ne protejăm unii pe alţii. Este datoria noastră civică şi morală să nu neglijăm în această perioadă, complicată pentru toată lumea, respectarea măsurilor de prevenţie. Suplimentar, să încurajăm vaccinarea celor din familie care sunt vulnerabili - părinţii, bunici, care au afecţiuni cronice şi, de asemenea, să încercăm să respectăm măsurile de prevenţie", a explicat şeful CNCAV, în conferinţă de presă.

El a adăugat că, în perioada următoare, cei care intenţionează să-şi viziteze părinţii şi bunicii cu afecţiuni cronice ar trebui să se testeze înainte.

Testarea ar trebui să se facă chiar dacă persoanele care merg în vizită sunt vaccinate.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 24°C
IASI 16°C 22°C
CLUJ 17°C 20°C
CONSTANTA 17°C 18°C
CRAIOVA 20°C 24°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI