Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
PRIMERA DIVISION

Valencia a stopat seria de 22 de victorii a Realului. Real Sociedad a învins-o pe FC Barcelona

În etapa a XVII-a a Primerei Division s-au înregistrat două rezultate surprinzătoare: Real Madrid a fost învinsă cu 2-1 la Valencia, după ce a condus la pauză, iar FC Barcelona a ratat șansa de a deveni liderul clasamentului, după eșecul de la San Sebastian, scor 0-1, în fața celor de la Real Sociedad.

05 Ianuarie 2015, 01:17 (actualizat 05 Ianuarie 2015, 01:24) |
Primera Division

Cristiano Ronaldo a înscris golul cu numărul 287 în carieră, dintr-un penalty, astfel că a devenit primul fotbalist din istoria campionatului spaniol care marchează peste 25 de goluri în şase sezoane consecutive. De asemenea, portughezul de 29 de ani a punctat pentru a 44-a oară din lovitură de pedeapsă și este depășit la acest capitol, în La Liga, doar de Ronald Koeman (45) şi Hugo Sanchez (56).

Nu în ultimul rând, Cristiano Ronaldo a înscris pentru a 87-a oară în deplasare în Primera Division și a egalat astfel recordul lui Raul Gonzalez.

Triumful Valenciei a fost adus de reușitele lui Barragán ('52) și Nicolas Otamendi ('65), astfel că Liliecii se mențin în lupta pentru locurile de Liga Campionilor.

Echipa trimisă pe teren de Carlo Ancelotti: Iker Casillas - Marcelo, Sergio Ramos, Pepe, Daniel Carvajal - James Rodriguez ('71 Sami Khedira), Toni Kroos, Isco Alarcon - Cristiano Ronaldo, Karim Benzema ('80 Javier Hernández), Gareth Bale ('71 Jesé).

Astfel, seria de 22 de victorii consecutive ale Realului a fost stopată. Recordul mondial este deţinut de clubul Coritiba, care au câştigat 24 de jocuri în intervalul februarie - mai 2011, iar brazilienii le-au mulțumit celor de la Valencia, pe Twitter, pentru că i-au păstrat în fruntea ierarhiei.

La rândul său, FC Barcelona a fost învinsă cu 1 - 0, în depalsare de Real Sociedad, printr-un autogol al lui Jordi Alba, în secunda 82 a jocului, cel mai rapid gol primit în istorie de catalani în La Liga. Interesant este faptul că echipa blau-grana și-a introdus mingea în propria poartă și în ultimele două deplasări de la

Cu toate acestea, în acest meci, Xavi Hernandez a devenit jucătorul cu cele mai multe partide în tricoul unei echipe din Primera Division, 742 la număr. Fotbalistul care va împlini 35 de ani pe 25 ianuariel-a depășit astfel pe Raul Gonzalez, care jucase de 741 de ori în tricoul lui Real Madrid. Xavi are în palmares 7 titluri în Spania, 6 Supercupe ale Spaniei, două Cupe ale Regelui, 3 trofee Champions League, două Supercupe ale Europei și două Campionate Mondiale ale Cluburilor.

Echipa folosită de Luis Enrique la San Sebastian: Claudio Bravo - Jordi Alba, Jérémy Mathieu ('70 Dani Alves), Javier Mascherano, Martín Montoya - Andrés Iniesta, Sergio Busquets, Xavi Hernandez - Pedro ('58 Neymar), Luis Suárez, Munir ('46 Lionel Messi).

FC Barcelona, care nu a mai câștigat pe Anoeta de 6 jocuri, se află la al doilea autogol consecutiv pe acest stadion, după ce Alexandre Song și-a introdus mingea în poartă la eșecul, scor 1 - 3, din 22 februarie 2014.

Gruparea antrenată de scoțianul David Moyes a reușit performanța de a câștiga, în acest sezon, în fața tuturor celor 3 echipe din fruntea clasamentului Primerei Division, după 4 - 2 cu Real Madrid (31 august) și 2 - 1 cu Atletico Madrid (9 noiembrie). Acestea sunt, de altfel, și unicele succese ale bascilor în această stagiune, cu excepția unui 3 - 0 cu Elche, tot pe teren propriu (28 noiembrie).

Tot în această etapă s-a consemnat și ultimul joc ca tehnician al lui Getafe pentru Cosmin Contra, 1 - 2 pe teren propriu cu Rayo Vallecano (Álvaro Vázquez '3 / Jozabed '39, Raúl Baena '64).

Până acum, românul de 39 de ani se aflase pe banca tehnică a madrileni în 30 de partide (10 victorii, 8 remize, 12 eșecuri, golaveraj 30 - 35). Ultimul succes al lui Getafe datează din 31 octombrie, 2 - 1, în deplasare, cu Deportivo la Coruna, după care au urmat 4 rezultate de egalitate și trei înfrângeri.

"Vreau să îi mulţumesc preşedintelui clubului pentru oportunitatea de a antrena în Primera, precum şi jucătorilor. Au apărut ştiri în care se menţiona că nu vreau să plec. Nu este adevărat. Am petrecut şase ani minunaţi aici şi sper că este doar un 'la revedere' şi că ne vom revedea în curând. Îi doresc mult succes noului antrenor. Dacă nu mă atrăgea oferta, nu aş fi plecat. Plec de la un club mare, îmi las casa, dar plec dornic de o nouă experienţă într-un campionat valoros. Sunt tânăr, vreau să muncesc şi să fac lucruri mari", a spus Cosmin Contra la finalul partidei cu Rayo Vallecano.

Antrenorul român a fost vândut în China, la Guangzhou R&F pentru 4 milioane de euro, alături de mijlocașul Michel, sumă vitală pentru clubul madrilen. Contra va avea un salariu de 2,5 milioane de euro.

Rezultatele complete din etapa a XVII-a a campionatului spaniol, prima din 2015:

  • Atletico Madrid - Levante: 3 - 1 (Antoine Griezmann '18, '47, Diego Godín '82 / Nabil El Zhar '62)
  • FC Sevilla - Celta Vigo: 1 - 0 (Nicolas Pareja '32)
  • Elche - Villarreal: 2 - 2 (Jonathas '26, Víctor Rodríguez '35 / Luciano Vetto '12, Uche Ikechukwu '17)
  • Deportivo la Coruna - Athletic Bilbao: 1 - 0 (Ivan Cavaleiro '24)
  • Malaga - Almeria: 1 - 2 (Samu '73 / Tomer Hemed '39, '76-penalty)
  • Espanyol Barcelona - Eibar: 1 - 2 (Felipe Caicedo '80 / Manu del Moral '34, Federico Piovaccari '37)

Meciul Cordoba - Granada este programat luni.

Clasament:

1.Real Madrid16130356-1539
2.FC Barcelona17122341-838
3.Atletico Madrid17122334-1538
4.Valencia17104331-1434
5.FC Sevilla1610 

3     
26-17       
33
6.Villarreal1794429-1631
7.Malaga1793521-1730
8.Eibar1765621-2323
9.Celta Vigo1755717-1920
10. 
Espanyol1755721-2620
11.Rayo Vallecano  
17   
62919-3220
12.Athletic Bilbao1754814-2119
13.Real Sociedad1746718-2218
14.Getafe1745813-2217
15.Almeria1744915-2516
16.La Coruna1744914-2716
17.Levante1736813-3315
18.Granada1627710-2613
19.Cordoba1618711-2711
20.Elche17251015-3411

Clasamentul golgheterilor:

  • 26 - Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
  • 15 - Lionel Messi (FC Barcelona)
  • 11 - Neymar (FC Barcelona)
  • 10 - Carlos Bacca (FC Sevilla)
  • 8 - Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Karim Benzema (Real Madrid), Luciano Vietto (Villarreal)
  • 7 - Leo Baptistao (Rayo Vallecano), Joaquin Larrivey (Celta Vigo), Jonathas (Elche), Sergio Garcia (Espanyol), Gareth Bale (Real Madrid)
  • 6 - Mario Mandzukic (Atletico Madrid), Alberto Bueno (Rayo Vallecano), Christian Stuani (Espanyol), Carlos Vela (Real Sociedad)
  • 5 - Aduriz (Athletic Club), Nolito (Celta Vigo), James Rodriguez (Real Madrid), Alcacer (Valencia), Ikechukwu Uche (Villarreal)

Etapa viitoare:

Vineri, 9 ianuarie

  • Levante - Deportivo la Coruna

Sâmbătă, 10 ianuarie

  • Real Madrid - Espanyol Barcelona
  • Malaga - Villarreal
  • Celta Vigo - Valencia
  • Eibar - Getafe

Duminică, 11 ianuarie

  • Almeria - FC Sevilla
  • Athletic Bilbao - Elche
  • Granada - Real Sociedad
  • FC Barcelona - Atletico Madrid

Luni, 12 ianuarie

  • Rayo Vallecano - Cordoba
Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 1°C 1°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 3°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Decembrie 2017, 17:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-12-2017
Deschidere: 7603.31
Maxim: 7677.84
Mimim: 7603.31
Variatie: 0.92%
FP
0.86
0.58%
TLV
2.11
1.92%
SNG
31.00
1.14%
BRD
12.50
0%
SIF5
2.17
0.69%
SFG
43.50
3.57%
SNO
2.97
2.76%
SIF1
2.74
1.11%
DIGI
35.60
0.28%
EL
10.98
1.85%
ARHIVĂ ȘTIRI