Valea Zălanului, unde merge anual prințul Charles, este izolată. Apele au izolat singurul drum de acces din localitate

14 martie 2018, 17:51

În fiecare vara, prințul Charles își petrece câteva zile în Valea Zălanului. Ca să fie mai aproape de natură, după cum el însuși spune.

Prima dată când a ajuns în satul de la capăt de asfalt, așa cum e descris de localnici, a fost în 2008. Oamenii care trăiesc acolo, în cochetele căsuțe pictate în albastru, sunt acum izolați de lume. Apele s-au revarsat și au inundat singurul drum din localitate. De două zile nu și-au mai cumpărat pâine, iar fermierii care au contract cu fabricile de procesare a laptelui au rămas cu producţia nevândută.

Primăria comunei Malnaş, de care aparţine Valea Zălanului, a încercat să repare drumul, dar utilajele n-au făcut faţă. Au vrut sa reconecteze satul cu un alt drum naţional, prin comuna Băţanii Mari. Încă de dimineaţă, localnicii se luptă cu mai multe buldoexcavatoare să pună pe drumul rupt buşteni pe care să-i acopere cu pământ.

Această reparație provizorie nu este însă și rezistentă. La prima ploaie va ceda, astfel că în zonă e nevoie de lucrări serioase.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă