Val uriaș de alergii alimentare în rândul copiilor. Potrivit legii, spitalele, şcolile şi taberele sunt obligate să le ofere hrană fără alergeni

5 mai 2023, 21:06

Antonia este alergică la ouă, lapte, peşte şi la blana de căţel. La un an, a început cu o dermatită atopică, apoi a venit un val de alergii, cu mari provocări la grădiniţă, la şcoală şi chiar la spital.

Mama Antoniei: „Grijă permanent, minut de minut, cu ce se hrăneşte şi ce atinge. Am stat două săptămâni internate într-un spital. În afară de o pâine care conţinea anumiţi alergeni pe care trebuia să-i evităm, pâine şi gem, altfel nimic. Ni se indica să aducem mâncare de acasă.”

Un copil din patru suferă de alergii  iar unu din 10 sau din 20, din cauza unor alergene alimentare. Foarte mulţi sunt alergici la alimente de bază, la nucifere, arahide, susan, peşte, fructe de mare, iar mai nou şi la unele seminţe şi fructe exotice.  Uneori, chiar numai de la miros le apar pete pe piele. Respiră greu şi şuierător, răguşesc, tuşesc, au manifestări severe gastrointestinale, li se umflă limba şi li se prăbuşeşte tensiunea.

Cei cu alergii severe sunt în pericol de moarte, dacă nu primesc rapid adrenalină. Iar problemele apar la orice vârstă.

De doi ani, o lege obligă şcolile, taberele şi spitalele să le asigure celor cu alergii hrană adaptată, dar normele de aplicare încă lipsesc. E nevoie de meniuri personalizate şi de reguli stricte pentru a evita contactul alergenic.

Dr. Adriana Nicolae, medic primar alergolog, președinta Asociației Române de Educație în alergii: Întâlnim la vârste foarte mici alergii alimentare de o severitate extremă. (…) Am întâlnit anafilaxii la vârste de câteva luni. S-au schimbat cu totul obiceiurile alimentare, cu impact şi asupra microbiotei intestinale. A apărut un nou val al alergiilor alimentare”.

Prof. dr. Carmen Panaitescu Bunu: „Noi avem un grup de lucru. Lucrează la elaborarea unor tabele cât mai extinse cu alimente care pot să conţină un alergen sau să aibă un alergen ascuns. „

Prof. dr. Ioana Agache: La creşe, la grădiniţe este foarte important să existe circuite separate pentru ei pentru că riscul de cros contaminare este foarte mare. „

Între timp, la evenimentul caritabil „Să respirăm prin culoare”, alergologi şi voluntari strâng fonduri pentru a le oferi copiilor internaţi hrană bună şi sigură.

Victoria Olteanu, președinta Asociației „Din grijă pentru copii”: „Aducem culoare, gust şi calitate prin cursuri tehnice, prin meniuri personalizate.”

Un ceas unicat semnat de Augustin Matei la care au lucrat şi copii cu alergii şi un stilou din lemn de abanos, un nai donat de Gheorghe Zamfir şi alte opere ale unor artişti renumiţi vor fi licitate pe 18 mai pentru cauza copiilor cu alergii.

 

”Să respirăm prin culoare” este un eveniment tradiție al Asociației Române de Educație în Alergii, aflat la a cincea ediție, care marchează, prin eleganță, culoare și atmosferă importanța conștientizării alergiilor, fie că sunt respiratorii, fie alimentare.

”Este momentul să ne unim forțele pentru binele copiilor care suferă de diverse boli alergice și al familiilor lor greu încercate de provocările zilnice și de povara economică semnificativă și să contribuim la îmbunătățirea calității vieții și integrarea lor în condiții de siguranță în societate”, spune dr. Adriana-Claudia Nicolae, medic primar alergolog, președinta AREA.

Astmul, afecțiune aflată în vârful topului bolilor cronice la copii, frecventă în rândul copiilor din România (1 din 5 copii, conform Societății de Alergologie şi Imunologie Clinică suferă de astm) este celebrat anual, la nivel mondial, în prima săptămână a lunii mai.

Cu această ocazie, Asociația Română de Educație în Alergii, care militează pentru creșterea conștientizării populației asupra alergiilor, alături de Asociația ”Din grija pentru copii”, care are în portofoliu multiple acțiuni educative în domeniul sănătății copiilor, dedică acestei afecțiuni un eveniment de informare și conștientizare.

Artiștii Augustin Matei, Gheorghe Zamfir, Iulia Schiopu Atelier, artistul grafician The Ink Monster, Alina Codin, Yana Petrunina, Sorana Vardianu, Alexandra Stancu, Luciana Toma și cursanții săi de la Atelier de arta by Luciana, precum și  actrița Dorina Chiriac și harpista Daria Batschi-Beleca, finalistă Românii au talent, s-au alăturat proiectului.

Obiecte de artă valoroase au fost donate pentru această cauză. Au fost expuse și în cadrul evenimentului Să respirăm prin culoare un ceas unicat ,,Tree of Life” semnat de talentatul Augustin Matei, un stilou din lemn de abanos lucrat de Augustin Matei, un nai donat de maestrul Gheorghe Zamfir, tabloul ,,Semne de Aer”- pictat de Iulia Schiopu și tabloul ,,Bujori”- pictat de Yana Petrunina.

Acestea vor putea fi licitate la Galeriile Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță, în data de 18 mai, la ora 19.00, la Licitația de Eleganță – The Perfect pair. ”Evenimentul este unul caritabil care să ne ajute să lansăm proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital!”

Este o nevoie mare de a interveni într-un mod constructiv și de a ajuta la schimbarea meniului din spitalele de pediatrie, acolo unde copiii, în general, și copiii care suferă de alergii alimentare și respiratorii, în special, nu se pot hrăni, de cele mai multe ori, corespunzător nevoilor și patologiilor”, spune Victoria Olteanu, președinta Asociației ”Din grijă pentru copii”.

DESPRE PROIECTUL ”GUSTOS ȘI SĂNĂTOS ÎN FARFURIA DE SPITAL”

Există studii care arată că echilibrul emoțional și confortul fizic și psihic atunci când treci printr-o boală grăbesc recuperarea și vindecarea. În cazul copiilor este și mai evident aceste fapt. De aceea, spitalizarea este un subiect greu pentru părinți și copii deopotrivă, cu precădere pentru copiii care suferă de alergii alimentare și pentru părinții acestora. Pentru că, de cele mai multe ori, condițiile din spital sunt de slabă calitate. Printre ele, mâncarea – una dintre cele mai mari ”dureri”.

„Din grijă pentru copii, cu gândul la bunăstarea lor fizică și emoțională, ne dorim să aducem o schimbare în bucătăriile spitalelor de pediatrie. Să presărăm culoare și gust în meniurile din spital, pe de o parte, siguranță alimentară pentru copiii care suferă de alergii pe de altă parte, astfel încât chiar și micii mofturoși, dar mai ales copiii cu patologie alimentară să fie hrăniți corespunzător.” – arată inițiatorii, într-un comunicat de presă.

„Gustos și sănătos în farfuria din spital” este un proiect-pilot care va fi desfășurat într-un spital de pediatrie din București care deservește anual mii de copii.

Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate către proiectul inițiat de Asociația „Din grijă pentru copii” în colaborare cu AREA –  Asociația Română de Educație în Alergii.

Vor fi realizate cursuri tehnice de gătit, sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, utilare cu aparatură de specialitate, etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în salon, suplimentarea costului meniului clasic cu ajutorul partenerilor.

”Să respirăm prin culoare” este un eveniment tradiție al Asociației Române de Educație în Alergii, aflat la a cincea ediție, care marchează, prin eleganță, culoare și atmosferă importanța conștientizării alergiilor, fie că sunt respiratorii, fie alimentare.  ”Este momentul să ne unim forțele pentru binele copiilor care suferă de diverse boli alergice și al familiilor lor greu încercate de provocările zilnice și de povara economică semnificativă și să contribuim la îmbunătățirea calității vieții și integrarea lor în condiții de siguranță în societate”, spune dr. Adriana-Claudia Nicolae, medic primar alergolog, președinta AREA.

Astmul, afecțiune aflată în vârful topului bolilor cronice la copii, frecventă în rândul copiilor din România (1 din 5 copii, conform Societății de Alergologie şi Imunologie Clinică suferă de astm) este celebrat anual, la nivel mondial, în prima săptămână a lunii mai. Cu această ocazie, Asociația Română de Educație în Alergii, care militează pentru creșterea conștientizării populației asupra alergiilor, alături de Asociația ”Din grija pentru copii”, care are în portofoliu multiple acțiuni educative în domeniul sănătății copiilor, dedică acestei afecțiuni un eveniment de informare și conștientizare.

Artiștii Augustin Matei, Gheorghe Zamfir, Iulia Schiopu Atelier, artistul grafician The Ink Monster, Alina Codin, Yana Petrunina, Sorana Vardianu, Alexandra Stancu, Luciana Toma și cursanții săi de la Atelier de arta by Luciana, precum și  actrița Dorina Chiriac și harpista Daria Batschi-Beleca, finalistă Românii au talent, s-au alăturat proiectului.

Obiecte de artă valoroase au fost donate pentru această cauză. Au fost expuse și în cadrul evenimentului Să respirăm prin culoare un ceas unicat ,,Tree of Life” semnat de talentatul Augustin Matei, un stilou din lemn de abanos lucrat de Augustin Matei, un nai donat de maestrul Gheorghe Zamfir, tabloul ,,Semne de Aer”- pictat de Iulia Schiopu și tabloul ,,Bujori”- pictat de Yana Petrunina.

Acestea vor putea fi licitate la Galeriile Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță, în data de 18 mai, la ora 19.00, la Licitația de Eleganță – The perfect pair. ”Evenimentul este unul caritabil care să ne ajute să lansăm proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital!” Este o nevoie mare de a interveni într-un mod constructiv și de a ajuta la schimbarea meniului din spitalele de pediatrie, acolo unde copiii, în general, și copiii care suferă de alergii alimentare și respiratorii, în special, nu se pot hrăni, de cele mai multe ori, corespunzător nevoilor și patologiilor”, spune Victoria Olteanu, președinta Asociației ”Din grijă pentru copii”.

DESPRE PROIECTUL ”GUSTOS ȘI SĂNĂTOS ÎN FARFURIA DE SPITAL

”Există studii care arată că echilibrul emoțional și confortul fizic și psihic atunci când treci printr-o boală grăbesc recuperarea și vindecarea. În cazul copiilor este și mai evident aceste fapt. De aceea, spitalizarea este un subiect greu pentru părinți și copii deopotrivă, cu precădere pentru copiii care suferă de alergii alimentare și pentru părinții acestora. Pentru că, de cele mai multe ori, condițiile din spital sunt de slabă calitate. Printre ele, mâncarea – una dintre cele mai mari ”dureri”. „Din grijă pentru copii, cu gândul la bunăstarea lor fizică și emoțională, ne dorim să aducem o schimbare în bucătăriile spitalelor de pediatrie. Să presărăm culoare și gust în meniurile din spital, pe de o parte, siguranță alimentară pentru copiii care suferă de alergii pe de altă parte, astfel încât chiar și micii mofturoși, dar mai ales copiii cu patologie alimentară să fie hrăniți corespunzător.” – arată inițiatorii, într-un comunicat de presă. „Gustos și sănătos în farfuria din spital” este un proiect-pilot care va fi desfășurat într-un spital de pediatrie din București care deservește anual mii de copii.  Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate către proiectul inițiat de Asociația „Din grijă pentru copii” în colaborare cu AREA –  Asociația Română de Educație în Alergii. Vor fi realizate cursuri tehnice de gătit, sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, utilare cu aparatură de specialitate, etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în salon, suplimentarea costului meniului clasic cu ajutorul partenerilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă