Vaccinul anti Covid Pfizer/BioNTech va putea fi stocat la temperatura frigiderului timp de o lună

17 mai 2021, 18:45

Schimbarea este valabilă numai pentru fiolele care nu au fost deschise. EMA precizează că face această recomandare privind stocarea acestui ser la temperaturi de 2-8 grade Celsius în urma evaluării studiului furnizat de Pfizer şi BioNTech privind stabilitatea vaccinului.

Autorităţile sanitare americane au aprobat în luna februarie stocarea şi transportul acestui vaccin la temperatura standard a frigiderului (de 2-8 grade Celsius) pentru o perioadă de cel mult două săptămâni. Anterior, acest vaccin trebuia stocat în congelatoare speciale la temperaturi între -80 şi -60 de grade Celsius.

Uniunea Europeană a contractat până în prezent 600 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech şi are în vederea contractarea a încă 1,8 miliarde de doze din acest vaccin.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite