Vaccinarea anti-COVID-19 devine obligatorie pentru cadrele medicale din Ungaria

Guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale ca parte a eforturilor de combatere a pandemiei de coronavirus, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban pentru postul de radio public, relatează Reuters.

23 Iulie 2021, 11:37 (actualizat 23 Iulie 2021, 11:39) |
Protecție anti Covid oferită de vaccinare / FOTO: Shutterstock

”Există deja anumite vaccinuri care sunt obligatorii pentru angajaţii din domeniul medical... am extins această regulă pentru coronavirus”, a mai spus Orban pentru Kossuth Radio.

Premierul ungar a afirmat că al patrulea val al pandemiei de coronavirus a început în Europa de Vest, adăugând că Ungaria ”va fi şi ea afectată„, notează MTI. El a insistat însă că Ungaria, cu 55% din populaţia sa complet vaccinată, este una dintre cele mai sigure ţări din Europa în această privinţă.

El a adăugat că Ungaria este prima ţară din Europa care va începe vaccinarea cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 de la 1 august.

Persoanele în vârstă care nu s-au vaccinat vor fi încurajate să se imunizeze, a mai spus Orban, care a adăugat că un program de vaccinare va fi lansat de asemenea în şcoli pentru copiii cu vârsta peste 12 ani înainte de începerea anului şcolar.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 22°C
IASI 19°C 20°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 15°C 16°C
CRAIOVA 17°C 18°C
BRASOV 15°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI