Germania avertizează că valul doi al pandemiei va fi mai sever decât primul și că impactul vaccinului dezvoltat de Pfizer și BionTech nu va fi resimțit în această iarnă.
Comisia Europeană a încheiat contractul cu cele două companii, americană și germană pentru sute de milioane de doze. Primele livrări ale acestui vaccin ar putea fi făcute la sfârșitul anului, dacă se obțin toate aprobările.
Comisia Europeană a încheiat un contract pentru o cantitate de până la 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid ce va fi produs de compania americană și de cea germană. Potrivit AP, vaccinul a fost testat pe 43.500 de oameni, în 6 țări, fără să ridice probleme de siguranță.
Directorul Institutului Robert Koch a precizat că rezultatele vaccinului anti-Covid sunt încurajatoare, dar sunt preliminare. Mai multe date referitoare la siguranță acestuia vor fi publicate la sfârşitul lunii.
Potrivit datelor existente, vaccinul necesită condiții de depozitare la temperaturi de minus 70 de grade Celsius și transport special. O provocare pentru producători. Este nevoie de două doze pentru fiecare persoană.
Experții din Germania lucrează la un plan privind categoriile vor fi vaccinate cu prioritate, angajați din sănătate, persoane în vârstă, polițiști și pompieri. Factorul politic va lua decizia finală pe baza recomandărilor Consiliului german de etică.
Primele vaccinări ar urma să se producă la începutul anului viitor.