USR sesizează mai multe instituții în cazul dezastrului Blue Air și al licitației „cu dedicație” pentru 600 de BMW-uri

ătălin Drulă a anunțat miercuri sesizarea mai multor instituții atât în cazul împrumutului acordat de statul român companiei Blue Air
ătălin Drulă a anunțat miercuri sesizarea mai multor instituții atât în cazul împrumutului acordat de statul român companiei Blue Air
28 septembrie 2022, 15:15

În primul caz, Cătălin Drulă a arătat că statul român trebuia încă de la finalul anului trecut, în octombrie 2021, să preia Blue Air, iar dovadă este chiar nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern prin care s-a acordat acest împrumut.

Cătălin Drulă a sesizat Curtea de Conturi și ANAF și a trimis solicitări către Ministerul Finanțelor, EximBank și BNR ca să comunice oficial rapoartele de evaluare și toate documentele care stau la baza împrumutului și deciziilor privind compania Blue Air. Toate aceste instituții sunt obligate, conform Articolului 111 din Constituție, să dea aceste informații cerute de Parlament.

Președintele USR îi acuză pe miniștrii Grindeanu și Câciu că au lăsat sute de mii de români să-și ia țeapă de la Blue Air anul acesta, în condițiile în care compania notificase statul, în repetate rânduri, prin scrisori disperate că nu poate plăti acel împrumut, data primei notificări fiind octombrie 2021.

“De vreo 9 luni încoace, statul trebuia să intre în posesia acestei companii. În opinia mea, refuzul de a executa garanții înseamnă încălcarea legii. Statul român avea trei scenarii pe masă: mergea cu TAROM, altă companie ce riscă să sucombe pe mâna lui Grindeanu, capitalizare sau închidere controlată. Pentru că toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, am sesizat oficial autoritățile”, a spus Cătălin Drulă.

Liderul USR a subliniat că este și datoria parchetelor specializate să ancheteze acest caz, în condițiile în care instituția autosesizării există, iar toate aceste documente sunt publice.

Președintele USR a făcut mai multe sesizări către instituțiile abilitate și în ceea ce privește licitația pentru 600 de BMW-uri cumpărate de Poliția Român. Această licitație a fost una cu dedicație, caietul de sarcini a fost scris astfel încât să nu se potrivească decât un singur model de mașină, vândut de prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Concret, Cătălin Drulă a sesizat Curtea de Conturi, Autoritatea de Audit și Organismul Intermediar Transporturi (MTI), care trebuie să controleze cheltuirea acestor fonduri europene. Aceste instituții trebuie mai departe să sesizeze Parchetul European și OLAF.

Președintele USR a trimis o informare despre această achiziție cu dedicație și comisarului european responsabil cu fondurile european Elisa Ferreira și Oficiului de Luptă Antifraudă la nivel european – OLAF – să verifice această șpăguială.

Liderul USR susține despre acest caz că denotă un singur lucru: impunitatea cu care a ajuns să se fure bani publici în regimul Iohannis.

”Regimul Iohannis a impus o rețea de furt peste România, iar președintele este patronul acestei hoții și protectorul mafiei. Uitați-vă cine a ajuns să apere Poliția România în conferință de presă: un sindicalist, care este trimis în judecată și anchetat penal pentru aderență la un grup infracțional organizat, rețea de proxenetism, mafie clasică cu violență, din Dolj. Aștia sunt oamenii care apară achiziția făcută de prietenul președintelui”, a conchis Cătălin Drulă.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă