Ursoaică cu trei pui, capturată și relocată. Operațiunea a fost coordonată de Primăria Brașov

Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi
Urşii agresivi ar putea fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi
5 octombrie 2021, 10:44

„Am reuşit să capturăm prima ursoaică cu trei pui. Este o colaborare cu Garda Forestieră, specialiştii Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, Direcţia pentru Monitorizarea şi Protecţia Animalelor Codlea, cu medicii veterinari. Iată că această celulă de intervenţie pentru cazurile de urs funcţionează la Braşov. (…) Am operat pentru această captură cu două tipuri diferite de cuşti. Avem în procedură de achiziţie două cuşti astfel încât să putem opera, pe viitor, cu infrastructură proprie. Până atunci, vom opera cu ajutorul celor de ICAS”, a declarat, marţi, primarul Allen Coliban.

El a explicat că ursoaica cu cei trei pui a fost aleasă pentru o primă capturare deoarece se afla între casele din cartierul Schei şi că vor urma şi alte astfel de exemplare care se întorc în mod repetat în zonele locuite.

Totodată, Coliban a menţionat că ursoaica ce a fost capturată nu va rămâne în proximitatea oraşului, fiind relocată, însă nu a vrut să precizeze unde este locaţia, deoarece a convenit în acest sens cu administratorul fondului cinegetic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă