Uraganul Maria a devastat insula Puerto Rico. Nu mai există electricitate și 70 de mii de oameni trebuie evacuaţi de urgenţă
Plolile extreme aduse de uraganul Maria amenință să rupă un baraj vechi de 90 de ani din vestul insulei Puerto Rico. Autoritățile fac eforturi pentru evacuare celor 70 de mii de oameni amenințați de inundații. Și este doar un aspect al calamității care a lovit teritoriul american.
Carmen Marlin Cruz, primarul capitalei San Juan: „Este foarte greu. De neimaginat. Este cel mai mare coşmar devenit realitate. Nu există curent electric nicăieri în Puerto Rico.La fel nici apă. Rezervoarele cu apă potabilă sunt golite iar benzina este pe terminate.”
3,4 milioane de oameni incearca sa supravietuiasca in conditiile in care necesitatile de baza le lipsesc.
Foarte mulți au rămas și fără locuințe. Uraganul Maria a lovit insula cu rafale de vânt cu o forță de până la 255 km pe oră și a distrus cam tot ce i-a ieșit în cale.
Cel puțin 13 oameni au murit în Puerto Rico. Președintele Trump a promis că va vizita teritoriul american despre care a spus că a fost ras de pe fața pământului de furtună.