Urși loviți pe autostradă. Animalele au pătruns pe A1, în zona localității Săliște, din județul Sibiu

20 august 2018, 18:20

Ursul a fost lovit noaptea trecută în zona Săliște de pe autostrada Sibiu-Orăștie. Impactul cu autoturismul a fost puternic, iar animalul a murit în scurt timp. La sfârșitul săptămânii trecute, un alt urs a murit lovit de o camionetă pe aceeași autostradă, la numai 6 km distanță.

În zona în care au fost loviți, urșii au intrat cu ușurință pe autostradă. Mai ales că, în unele zone, gardul de protecție este culcat la pământ sau chiar lipsește.

Direcția Regională de Drumuri va monta indicatoare rutiere cu avertizarea „Atenţie, animale!” pe autostrada A1, în zona în care au avut loc cele două accidente.

Autoritățile locale iau în considerare chiar și suplimentarea cu garduri electrice în porțiunea de autostradă mărginită de pădure.

Organizațiile de protecție a animaleleor spun că autostrada a fost proiectată greșit, pentru că are o singură trecere pentru animale, peste tunelul unde au avut loc accidentele.

În județul Sibiu trăiesc aproximativ 1.500 de urși.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă