UPDATE Votul în plenul reunit pentru Decretul privind starea de urgenţă va fi dat joi, la ora 12.00

16 martie 2020, 17:03

Parlamentul are 5 zile la dispoziție pentru aprobarea decretului prezidențial.

Marți, comisiile de specialitate – de Sănătate, cea Juridică și cea de Apărare – se reunesc pentru a da rapoarte.

Documentele vor fi supuse la vot în plenul reunit al celor două camere.

Ședința va fi una cu totul specială. Va fi prezidată de șefii celor două Camere, dar în sala de plen nu se vor afla și parlamentarii. Ei vor urmări totul online și vor vota printr-o aplicație special dezvoltată.

___________________________

ACTUALIZARE Senatorii și deputații vor putea vota în ședințele reunite printr-o aplicație realizată de departamentele de specialitate din cele două camere, iar ședințele vor fi transmise live pe site-ul Camerei Deputaților, conform unui document obținut de agenția de presă Mediafax.

Procedura privind desfășurarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului a fost votată în cursul zilei de sâmbătă de către Birourile permanente.

Potrivit deciziei, „ședința este transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor”, însă președinții celor două Camere vor fi prezenți în sala de plen a Camerei Deputaților .

A fost decis și modul în care vor fi votate ordinea de zi, programul de lucru, votul pe articole sau votul final.

Votul deputaților și senatorilor se exercită printr-o aplicație informatică realizată de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor și Senatului, care presupune, în principal, accesarea unei adrese web si actionarea butonului de pe ecran corespunzator optiunii de vot„, se arată în procedură.

Deputații și senatorii vor avea acces la aplicație cu ajutorul unui user și cu o parolă comunicată fiecărui parlamentar, prin SMS.

„Rezultatul votului va fi afișat imediat pe ecranul dispozitivului electronic de pe care este urmărit streaming-ul”, se mai arată în textul procedurii.

Dezbaterile și intervențiile vor fi făcute prin teleconferință audio.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite