UPDATE Reguli sanitare pentru Paști. Florin Cîțu: Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere

Cum vom sărbători sărbătoarea Învierii Domnului și în ce condiții vom putea merge la biserică pentru a aduce acasă Lumina sfântă sunt întrebări la care autoritățile și reprezentanții cultelor au încercat să găsească cele mai potrivite răspunsuri, într-o întâlnire la guvern. "Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară", a anunțat premierul Florin Cîțu.

25 Martie 2021, 14:31 (actualizat 25 Martie 2021, 15:22) |
Discuții cu reprezentanții cultelor, înaintea Paștelui
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

ACTUALIZARE 15.10 "Am avut astăzi o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții cultelor religioase din România. Am discutat soluții pentru ca, anul acesta, fiecare credincios care întâmpină în perioada următoare Sărbătorile Pascale, sau alte ritualuri religioase specifice cultului din care face parte, să o facă în condiții de siguranță sanitară", a transmis premierul Florin Cîțu după întâlnire.

"Am ascultat cu toată deschiderea propunerile reprezentanților fiecăruia dintre culte în ceea ce privește stabilirea unor derogări de la restricțiile actuale de circulație pe timp de noapte, strict pentru aceste sărbători. Soluția spre care mergem este să adaptăm intervalul orar al restricțiilor de circulație, astfel încât credincioșii să poată participa fizic la Slujba de Înviere sau la sărbătorile proprii fiecărui cult religios, evident, cu condiția respectării regulilor de siguranță sanitară", a precizat șeful executivului.

"Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține", a precizat șeful executivului.

Florin Cîțu a făcut apel la reprezentanții cultelor religioase să susțină în rândul credincioșilor campania de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

ACTUALIZARE 14.31 Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, după întâlnirea reprezentanţilor Cultelor, organizată la sediul Guvernului de Secretariatul de Stat pentru Culte.

"Deschiderea tuturor oficialităţilor pentru buna, ordonata şi în acelaşi timp fireasca desfăşurare a Slujbei de Înviere, ca şi a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă indică faptul că acestea se vor putea desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măştii, distanţarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcaşul de cult de care aparţinem etc)", afirmă Bănescu într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei consideră că tema condiţiilor în care se vor desfăşura anul acesta sărbătorile pascale a fost una "bazată pe un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenţii comune în identificarea soluţiilor optime pentru respectarea libertăţii religioase şi, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare".

"Toate cultele religioase au făcut propuneri adecvate situaţiei epidemiologice încă delicate prin care trecem, dar şi respectării depline a libertăţii religioase prin posibilitatea participării fizice a credincioşilor la momentele importante ale sărbătorilor, respectiv la Slujba de Înviere. Elementele concrete referitoare la organizarea şi desfăşurarea Slujbei de Înviere din acest an vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât şi de autorităţile de stat după ce vor fi stabilite de comun acord la nivel de detaliu", se mai arată în comunicat.

La întâlnire au luat parte vicepremierul Kelemen Hunor, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, consilierul prezidențial Sergiu Nistor - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, secretarul general al Guvernului, Horațiu Gorun, și secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.

Biserica Catolică a comunicat că imediat ce programul Sărbătorilor Pascale va fi agreat cu autoritățile va reveni cu informații.

Măsurile discutate astăzi se vor aplica atât de Paștele Catolic, cât și de Paștele Ortodox.

Președintele Klaus Iohannis: Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserică de Sfintele sărbători de Paști

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 15°C
IASI 8°C 10°C
CLUJ 5°C 8°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 13°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI