UPDATE Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunţat că a reuşit o prelungire a contractului de furnizare a gazului pentru Colterm. El a cerut "chiar demiteri de directori şi şefi" din societatea de termoficare

A treia noapte fără căldură în apartamente pentru mulţi timişoreni. Chiar dacă autorităţile locale au semnat un contract temporar pentru livrarea de gaze, în unele zone din oraş, caloriferele au rămas la fel de reci. Prioritare pentru societatea de termoficare au fost spitalele, unde s-a livrat caldură. După numeroase negocieri, primăria spune acum că oamenii vor avea căldură şi apă caldă şi că va căuta o soluţie pe termen lung.

29 Octombrie 2021, 12:14 (actualizat 29 Octombrie 2021, 20:29) Știrile TVR |
Dominic Fritz, primarul Timișoarei / FOTO: Autor: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Au fost 2 grade noaptea trecută la Timișoara. În multe dintre cele 50 de mii de apartamente racordate la sistemul centralizat, căldura a ajuns cu întârziere, în altele deloc.

Căldura a ajuns cu întârziere în apartamente pentru că furnizorul de gaz a pornit alimentarea mai târziu decât era prevăzut în contract. În plus, spitalele au fost alimentate cu prioritate, se apără societatea de termoficare.

Dintre unitățile medicale, cel mai greu a fost la Spitalul "Louis Ţurcanu", unde sunt internați copii. Imaginile cu micuții pacienți înfășurați în plăpumile cumpărate de urgență de spital i-au emoționat pe timișoreni.

La îndemnul a doua asociații, dar și al Mitropoliei Banatului, oamenii au donat 32 de mii de euro. Suma, strânsă în numai 24 de ore, va fi folosită pentru a cumpăra un generator.

Generatorul de mare putere va fi comandat luni în regim de urgență.

Contractul semnat de autoritățile locale pentru furnizarea de gaz este unul temporar, până luni.

După mai multe runde de negocieri, primăria a anunțat că va fi prelungit, iar oamenii vor avea căldură și zilele următoare. Pentru o soluție pe termen mai lung, primăria poate lua un împrumut direct din trezoreria statului.

Criza din Timișoara este departe de a fi soluționată. Societatea locală de termoficare a intrat în insolvență din cauza datoriilor acumulate, iar autoritățile locale pot susține doar pe termen scurt prețurile tot mai mari cerute de furnizorii de gaze naturale.

ACTUALIZARE Primarul Dominic Fritz a anunţat că a reuşit, în urma unor negocieri intense purtate la Timişoara și la Bucureşti, o prelungire a contractului de furnizare a gazului pentru Colterm. El a cerut "chiar demiteri de directori şi şefi" din societatea de termoficare, care nu au asigurat comunicarea cu abonaţii şi informarea acestora în privinţa reînceperii furnizării căldurii.

Contractul va putea fi prelungit ulterior cu plata în avans, astfel că timişorenii conectaţi la Colterm vor avea apă caldă şi căldură şi în perioada următoare, timp în care Colterm şi Primăria Municipiului Timişoara continuă negocierile pentru o soluţie de achiziţionare a gazului pe termen mediu şi lung.

"Datoria mea ca primar este să deschid toate uşile pentru rezolvarea acestei crize pentru a rezolva problema încălzirii timişorenilor racordaţi la Colterm, la Bucureşti şi oriunde există o soluţie. Astăzi sunt la Bucureşti pentru a mă întâlni cu furnizori de gaz care vor să ajute Timişoara, după ce negocierile cu E.ON au eşuat. Sunt recunoscător celor care întind o mână de ajutor oraşului şi înţeleg perfect în ce situaţie suntem din cauza datoriilor istorice ale Colterm şi a crizei creşterii istorice a preţului la gaz", a declarat Dominic Fritz într-un comunicat, citat de Agerpres.

Edilul adaugă că este în legătură permanentă şi cu Guvernul pentru a urgenta acordarea de sprijin financiar pentru Timişoara şi celelalte oraşe cu termoficări publice şi speră că acest ajutor va veni pentru că este pentru Timişoara şi celelalte oraşe mari din România.

Fritz subliniază că a avut o discuţie cu Ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, despre posibilitatea acordării de urgenţă a unui credit din Trezorerie.

"Echipele Primăriei lucrează acum cu cele ale Ministerului de Finanţe pentru concretizarea acestei variante. Îi mulţumesc pentru sprijin şi lui Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean. În momente complicate putem să acţionăm împreună în beneficiul timişorenilor", a punctat edilul.

În legătură cu deficienţele apărute în ultimele ore la CET Sud, care au întârziat furnizarea agentului termic către populaţie, în condiţiile în care alimentarea cu gaz a început, primarul Dominic Fritz cere managementului Colterm să fie proactiv în comunicarea cu abonaţii.

"Managementul Colterm are datoria să comunice cetăţenilor racordaţi la sistemul public de termoficare orice informaţie de interes pentru ei, fie aceasta o veste bună sau rea. Este o chestiune de responsabilitate faţă de oamenii care plătesc facturile şi aşteaptă de la Colterm să fie ţinuţi la curent cu ce se întâmplă. Cer managementul Colterm să identifice responsabilii pentru eşecul comunicării către cetăţeni a informaţiilor legate de reînceperea furnizării de agent termic şi să ia măsuri, chiar dacă acestea înseamnă demiteri de directori şi şefi. Primarul nu este purtătorul de cuvânt al Colterm, chiar dacă este o companie publică locală. Compania are angajaţi şi responsabili şi trebuie să-şi facă treaba fără să le spun eu", a declarat Dominic Fritz.

ACTUALIZARE Societatea Colterm a anunţat, vineri, că începând din seara zilei precedente a reînceput furnizarea agentului termic pentru clienţii sistemului centralizat de încălzire, dar "distribuitorul de gaz a întârziat livrarea acestuia cu patru-cinci ore".

Din acest motiv, susţin reprezentanţii societăţii într-un comunicat transmis presei, nu s-a reuşit repunerea în funcţiune a sistemului de încălzire în termenul estimat, instalaţiile fiind repornite joi, după ora 18,00.

"Prioritare la alimentare au fost spitalele din Timişoara racordate la Colterm, motiv pentru care alimentarea celorlalte puncte termice a întârziat peste estimările noastre. Ne cerem scuze timişorenilor cărora le-am prelungit acest disconfort şi îi asigurăm că în cursul acestei zile toate punctele termice vor fi alimentate şi toţi timişorenii vor avea căldură şi apă caldă. Întârzieri în furnizare vor fi la o parte dintre clienţii din zona de nord a oraşului, respectiv a celor arondaţi punctelor termice 13, 50 şi Diana, unde există o avarie care se va remedia până în orele următoare, ca până cel târziu la ora 20,00 şi acestea să fie alimentate cu agent termic", se precizează în comunicat.

Temperatura la care va fi furnizată căldura va fi scăzută, de 35 de grade la plecarea din punctele termice, precizează compania de termoficare, care îi asigură pe abonaţi că face eforturi, alături de executivul Primăriei, "pentru ca situaţia furnizării de agent termic să fie remediată".

Chiar şi în această situaţie, Colterm ar putea sista din nou încălzirea luni, la ora 7,00, când expiră durata contractului de furnizare a gazelor semnat joi.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI