UPDATE Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, testat pentru COVID-19 după ce un director din minister a fost depistat cu coronavirus. Rezultatul este negativ

Nelu Tătaru ministrul Sănătății
Nelu Tătaru ministrul Sănătății
4 aprilie 2020, 13:31

Testul la COVID-19 al ministrului Nelu Tătaru este negativ, a precizat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

„Şeful Corpului de control al MS este în prezent asimptomatic şi se află internat din noaptea trecută la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa. Menţionăm că testul la COVID-19 al ministrului Nelu Tătaru e negativ”, a informat instituția.

Ministrului Sănătăţii i-au fost prelevate probe pentru un nou test COVID-19 sâmbătă dimineaţă, după ce directorul Direcţiei Control şi Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii a fost depistat pozitiv.

„Ministerul Sănătăţii confirmă că directorului Direcţiei Control şi Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii a fost depistat pozitiv la COVID-19. Acesta se afla internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În acest caz s-a început ancheta epidemiologică pentru stabilirea contacţilor direcţi. Mai mult, în cadrul Ministerului Sănătăţii vor fi luate măsuri de dezinfecţie. În această dimineaţă, ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru i-au fost prelevate probe pentru un nou test COVID-19”, a informat inițial ministerul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite