Biden, prima reacţie după eliminarea dreptului la avort de către Curtea Supremă a SUA: Sănătatea şi viaţa femeilor sunt în pericol

Milioane de femei din SUA vor pierde dreptul legal la avort, după ce Curtea Supremă a anulat o hotărâre veche de 50 de ani pe care era legalizată la nivel național. Curtea Supremă a decis cu un vot de șase la trei anularea hotărârii istorice Roe vs. Wade. Președintele american Joe Biden a criticat dur decizia Curții Supreme a SUA de a anula dreptul constituțional la avort, afirmând că sănătatea și viața femeilor americane sunt de acum în pericol.

24 Iunie 2022, 17:27 (actualizat 24 Iunie 2022, 23:06) Știrile TVR |

Preşedintele SUA Joe Biden a criticat vineri hotărârea Curţii Supreme a SUA care a anulat decizia istorică Roe vs Wade privind avortul, afirmând că sănătatea şi viaţa femeilor americane sunt acum în pericol, informează Reuters.

Este o zi tristă pentru Curte şi pentru ţară", a  declarat Biden într-un discurs la Casa Albă după pronunţarea hotărârii, despre care a spus că duce ţara înapoi cu 150 de ani.

Biden a promis că va continua să lupte pentru drepturile reproductive şi i-a îndemnat pe alegători să trimită în Congres oameni care vor să lucreze pentru a impune dreptul la avort.

În această toamnă, Roe este pe buletinul de vot. Libertăţile personale sunt pe buletinul de vot, a spus Biden, referindu-se la decizia istorică din 1973, Roe vs Wade, care a făcut ca avortul să fie legal la nivel naţional.

Biden a cerut ca eventualele proteste să rămână paşnice.

„Curtea Supremă a făcut azi ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată: a luat dreptul constituțional și fundamental al multor americani. Este o zi tristă, atât pentru americani, pentru toți americanii, dar și pentru Curtea Supremă. Sănătatea și viața femeilor sunt supuse de acum numeroaselor riscuri. Ceea ce s-a întâmplat azi este o realizare a ideologiei extreme și de asemenea reprezintă o eroare tragică a Curții Supreme și a întors SUA cu 150 de ani în urmă”, a mai spus Biden.

Preşedintele SUA a promis că guvernul său va apăra acest drept şi le-a cerut cetăţenilor americani să vină la urne în noiembrie la alegerile de la jumătatea mandatului pentru ca în Congres să fie garantată o majoritate favorabilă avortului, consemnează AFP şi EFE. ''Avem nevoie de mai mulţi lideri statali care să protejeze acest drept la nivel local (...) Trebuie să alegem funcţionari care să facă acest lucru'', a indicat preşedintele democrat, insistând asupra scrutinului care se anunţă dificil pentru tabăra sa politică ce riscă să piardă locuri în Congres în favoarea republicanilor.

Biden a solicitat Departamentului de Sănătate să se asigure că contraceptivele sunt disponibile pentru americani, chiar dacă statele încearcă să le restricționeze. „Această decizie este atât de extremă încât femeile și fetele sunt obligate să poarte copilul violatorului lor. Imaginați-vă o femeie nevoită să poarte în pântece un copil care a fost consecința unui incest. Este o cruzime”, a mai spus Biden.

----------------------------------------------

Salutată de conservatori şi criticată de progresişti, decizia Curţii Supreme a SUA privind avortul anulează jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic 'Roe v. Wade' din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină. Hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu şi menţine o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Astfel, state ale SUA conduse de republicani (conservatori), printre care Missouri, Kentucky, Louisiana sau Dakota de Sud au anunţat la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, în timp ce state conduse de democraţi (progresişti), precum New York, California, Oregon şi Washington au anunţat că vor apăra dreptul la avort. Instanța a respins decizia Roe vs Wade, la câteva săptămâni după ce un document fără precedent a sugerat că este în favoarea acestui lucru.

Hotărârea va transforma dreptul la avort în America, statele individuale putând acum să interzică procedura.

Se așteaptă ca jumătate dintre statele americane să introducă noi restricții sau interdicții.

Treisprezece au adoptat deja așa-numitele legi declanșatoare care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curții Supreme.

Altele sunt susceptibile de a trece rapid la noi restricții.

În total, accesul la avort pentru aproximativ 36 de milioane de femei de vârstă reproductivă ar putea fi oprit, potrivit cercetărilor de la Planned Parenthood, o organizație de asistență medicală care se ocupă și de avorturi.

Curtea Supremă examinase un caz, Dobbs vs Jackson Women's Health Organization, care contesta interzicerea avortului din Mississippi după 15 săptămâni.

Dar instanța a decis în favoarea statului cu o majoritate de voturi de șase la trei, punând efectiv capăt dreptului constituțional la avort.

Curtea Supremă a SUA confirmă că documentul obținut de presă privind anularea dreptului la avort este "autentic" și anunță că a deschis o anchetă

În cadrul unei audieri din decembrie, magistraţii conservatori au părut înclinaţi să se folosească de acest dosar pentru a reveni, cel puţin în parte, asupra unui verdict istoric din 1973, 'Roe vs. Wade', în care predecesorii lor au recunoscut dreptul constituţional la avort.

Documentul publicat luni de Politico este un proiect de decizie redactat de judecătorul Samuel Alito şi distribuit colegilor săi în februarie.

"Noi estimăm că Roe v. Wade trebuie să fie anulat" şi că dreptul la avort "nu este protejat de nicio dispoziţie a Constituţiei", scrie Samuel Alito în acest document de 98 de pagini.

Documentul reflectă existenţa, în februarie, a unei majorităţi pentru a susţine această poziţie, dar sunt posibile negocieri până la adoptarea unui verdict definitiv, notează France Presse.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 29°C
IASI 30°C 28°C
CLUJ 29°C 27°C
CONSTANTA 27°C 27°C
CRAIOVA 25°C 29°C
BRASOV 26°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI