UPDATE Ioana Mihăilă: Florin Cîțu știa că ne lipsesc fonduri la Ministerul Sănătății. Replica premierului: Nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri

4 septembrie 2021, 16:12

ACTUALIZARE: În replică, premierul Florin Cîțu afirmă că la MS au rămas 480 de milioane de lei nedistribuiţi şi puteau fi repartizaţi pentru cheltuielile legate de vaccinare.

Premierul Florin Cîţu a afirmat sâmbătă, la Oradea, că la Ministerul Sănătăţii au rămas nedistribuiţi 480 de milioane de lei, bani ce puteau fi folosiţi, conform Legii bugetului de stat, pentru acoperirea cheltuielilor legate de vaccinare.

„Eu nu ştiu de ce lumea încearcă să-şi arate incompetenţa pe ultima sută de metri. La rectificarea bugetară (…) se vede că sunt 483 de milioane, cred, 480 de milioane necheltuiţi care sunt nedistribuiţi. Aceşti bani erau acolo, la Ministerul Sănătăţii, iar dacă cineva avea curiozitatea să citească Legea bugetului aprobată la începutul anului, vedea că putea să redistribuie banii pentru orice cheltuială care ţine de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”, a spus premierul, răspunzând unei întrebări referitoare la acuzaţiile pe care i le-a adus ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

„Până la urmă nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu. Există miniştri care să fie responsabili pentru execuţia bugetară. (…) Interesant cum de fiecare dată când se pregătesc să plece de la minister apar şi problemele, nu înainte”, a mai declarat premierul.

ACTUALIZARE: Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că „îi pare rău” că premierul „introduce sănătatea în lupta politică”.

„Sunt aici să clarific câteva lucruri care sper să nu mai fie niciodată folosite în retorica de campanie sau în retorica politică. Îmi pare rău că premierul introduce sănătatea în lupta politică şi fac un apel la responsabilitate pentru că eu, ca ministru al Sănătăţii, nu vreau să punem politica deasupra interesului pacienţilor şi a interesului public în general. Sunt aici să explic ceea ce domnul prim ministru Cîţu a spus şi astăzi, la fel cum a spus şi ieri că nu înţelege cum oamenii din centrele de vaccinare sunt neplătiţi de două-trei luni de zile. Domnul prim ministru ne spune acum că nu înţelege cum s-a întâmplat acest lucru, deşi ştia încă din aprilie că banii alocaţi Ministerului Sănătăţii nu sunt suficienţi”, a afirmat Mihăilă.

Ea a spus că pe 28 aprilie printr-o adresă înregistrată la cabinetului premierului a prezentat situaţia financiară a bugetului Ministerului Sănătăţii.

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Timişoara, ce va face în condiţiile în care USR PLUS a anunţat că a depus moţiunea de cenzură împotriva sa.

„Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile”, a afirmat premierul Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a respins, vineri, afirmaţiile lui Vlad Voiculescu potrivit cărora Guvenul nu a mai dat bani Ministerului Sănătăţii pentru plata personalului din centrele de vaccinare din luna mai, menţionând că MS are un buget şi, dacă va fi nevoie, la rectificare va primi bani suplimentari.

„Ministerul Sănătăţii a avut un buget, pe care îl foloseşte, şi anume, nu are cum să dea Guvernul. La rectificare se va aloca ceva suplimentar, dacă e nevoie de bani suplimentari. Eu vreau să aduc aminte românilor că atunci când a fost nevoie de a cumpăra Remdesivir de 230 de milioane de lei imediat am aprobat din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, deci, dacă era o cerere pentru aşa ceva, ar fi fost imediat suplimentate resursele. Nu a existat. La rectificarea bugetară sunt alocate resurse. Îi aşteptăm pe colegi să vină să facem rectificarea bugetară, să mergem mai departe. (…) Eu vă spun că atunci când au cerut, au primit”, a afirmat Cîţu.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a scris pe facebook că premierul Florin Cîţu nu a mai dat din luna mai bani Ministerului Sănătăţii pentru plata personalului din centrele de vaccinare.

________________________________________________________________________

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că 4.520 de elevi cu vârste cuprinse între 12-19 ani s-au vaccinat anti COVID-19 în ultimele 5 zile. Astfel, numărul total al şcolarilor vaccinaţi depășește 155.000.

„Deci, aproape 37.000 de elevi cu vârsta între 12 şi 15 ani sunt vaccinaţi, este vorba despre un progres de la 34.709 elevi la 36.859. Din perspectiva celor de vârstă 16-19 ani, avem un plus de 2.370. Avem în momentul de faţă peste 155.000. 155.149 elevi este numărul exact. În ultimele cinci zile am avut aproape 5.000 de elevi vaccinaţi, aproape 1.000 de elevi pe zi”, a spus ministrul Educaţiei la postul B1 TV, citat de Agerpres.

El a afirmat că vor continua acţiunile de informare a părinţilor privind vaccinarea.

„Este un progres important, continuăm acţiunile de informare a părinţilor în vederea exprimării acordului pentru vaccinare pentru că este singurul gest care poate determina siguranţă în şcoli alături de măsurile sanitare cunoscute: masca de protecţie, aerisire, distanţare adecvată – reguli de igienă”, a mai afirmat ministrul Sorin Cîmpeanu.

VEZI și Ministrul Educației: Sunt 3 sau 4 cazuri cu semne de întrebare privind începerea anului cu prezență fizică. Peste 6 la mie, rămân deschise creșele și grădinițele. Singura diferențiere între elevii vaccinați și cei nevaccinați

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă