UPDATE Inundații istorice. Imagini înfricoșătoare în Lugoj, unde a fost depășită cota de pericol cu peste 1,40 m. Apele au început să scadă la prânz. Codul roșu, prelungit

Vineri a fost prelungit codul roşu de inundaţii pe mai multe râuri din Timiş şi Caraş-Severin. Potrivit Administrației "Apele Române", sunt inundații istorice, care apar o dată la 200 de ani. Adriana Pinti, de la TVR Timişoara, a transmis din Lugoj, unde debitul râului Timiș a crescut de 5 ori.

19 Iunie 2020, 07:48 (actualizat 19 Iunie 2020, 13:52) |
Ploi istorice în Timiș
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE 13.46 În acest moment, în România se intervine în 10 județe, a subliniat ministrul de Interne, Marcel Vela, care evaluează pagubele în teren. Județul Caraș-Severin este cel mai afectat la această oră.

Aseară era în plan evacuarea a 500 de persoane din două sate din proximitatea râului Bistra.

Au fost evacuați voluntar doar cei care aveau unele afecțiuni, oameni în vârstă, care locuiau singuri.

Cotele râului Bistra au început să scadă.

Autoritățile locale vor analiza situația, iar guvernul va lua măsuri pentru a-i ajuta pe toți cei care au avut de suferit de pe urma inundațiilor din ultimele ore.

ACTUALIZARE Telejurnal 12.00 TVR2 Potrivit specialiștilor, nivelul râului Timiș a început să scadă. Vârful de viitură a fost la ora 10.00.

Râul Timiș a crescut 493 de cm peste nivelul normal. Abia la ora 12.00 a scăzut cu 2 cm.

În localitatea Constantin Daicoviciu, din Caraș-Severin, zeci de hectare de culturi agricole au fost acoperite de ape.

ACTUALIZARE 11.30 Codul roșu pe râurile din bazinele hidrografice Bistra (afluent al râului Timiş) şi Pogăniş – bazin superior amonte Ac. Cadar Duboz (judeţul Caraş Severin) a fost prelungit până sâmbătă dimineață, la ora 09.00.

Până sâmbătă seara, la ora 18.00, este cod roșu pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – sector aval confluenţă cu râul Bistra – amonte S.H. Brod (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).

De sâmbătă, de la ora 16.00, până luni, la ora 12.00 este cod roșu pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş - sector aval S.H. Brod (judeţul Timiş).

(w500) Avertizare

ACTUALIZARE 10.39 În ultimele trei zile, s-au înregistrat precipitații cumulate 150 l/mp-/170l/mp, care au condus la formarea unei viituri istorice pe râul Timiș și pe afluenții Bistra și Pogăniș, subliniază Administrația Națională "Apele Române" într-un comunicat remis Știrilor TVR.

Se înregistrează creșteri importante de debite și niveluri pe toate cursurile de apă din spațiul hidrografic Banat.

Cele mai afectate cursuri de apă sunt cele vizate de codul roșu hidrologic: Timiș și Pogăniș.

Pe râul Timiș, în jurul orei 10.00, la stația hidrometrică Lugoj a fost depășită cota de pericol cu peste 1,40 m (zonă îndiguită, faza III de apărare).

În următoarele ore va fi atins maximul undei de viitură.

Pentru limitarea efectelor inflitrațiilor la digul din municipiul Lugoj se acționează cu saci și utilaje. Se fac de asemenea eforturi pentru menținerea liniei de apărare din aval de localitatea Lugoj.

Preventiv, au fost evacuate obiectivele socio-economice din zonă.

Tot în scop preventiv s-a oprit alimentarea cu apă dintr-un cartier din municipiul Lugoj.

ACTUALIZARE Ediție specială 10.00 Râul Timiș a crescut cu 496 de cm.

Debitul este de 5 ori mai mare decât în mod normal.

ACTUALIZARE Telejurnal 09.00 Vestea bună este că nu mai plouă și pare să iasă soarele. Vestea proastă este că apele râului continuă să crească, a transmis Adriana Pinti, corespondent TVR Timișoara.

S-a depășit cu 110 cm faza a treia, iar pericolul de inundații rămâne foarte mare.

Când echipa TVR a ajuns vineri dimineață, în jurul orei 08.00, la podul vechi din centrul orașului, apa ajungea în zona mediană a piciorului podului. Acum apa aproape atinge podul.

Potrivit specialiștilor de la Apele Române Banat, vârful de viitură nu a fost atins, se va atinge în următoarele ore.

ACTUALIZARE 08.40 Hidrologii au prelungit Codul roșu până la ora 12.00.

Astfel, în următoarele 3 ore, ca urmare a propagării viiturilor formate ȋn amonte, cresc debitele și nivelurile cu depășirea COTELOR DE PERICOL, pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – bazin aval S.H. Caransebeş – amonte S.H. Brod, Pogăniș - bazin amonte Ac. Cadar Duboz, județele: Timiş, Caraș – Severin.

ACTUALIZARE Telejurnal 08.00 În zona centrală din Lugoj e o importantă mobilizare de forțe - sunt autorități locale, pompieri, specialiști de la Apele Române Banat.

Timișul a crescut atât de mult, încât o alee și falezele au fost inundate.  Apa aproape că a ajuns la nivelul podului istoric de fier din oraș.

O astfel de situație nu a mai fost din 1912. Următoarele ore sunt cruciale.

S-a depășit cu 476 de cm nivelul normal al râului, iar de la 500 vorbim despre o "stare critică".

Pompierii încearcă să scoată apa cu motopompele. Au fost aduse forțe din Timișoara, Făget, au fost aduși pompieri din turele libere.

Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj: "Suntem într-o situație foarte dificilă, prea multe nu putem face noi, observați că ne-am pregătit pentru mii de saci, utilajele sunt aici, am intervenit până unde a trebuit, suntem la cota 4.76 m, de la 4.50 e zonă periculoasă, cred că ne ducem către 5, unde e foarte periculoasă, sperăm să salvăm acest pod care e din 1902. Suntem pregătiți pentru ce este mai rău. Dacă scăpăm până la 09.00-10.00, am scăpat".

Joi s-a acționat la foc continuu în 10 localități din Timiș.

ACTUALIZARE Telejurnal 07.00 "Râul Timiș a ieșit din matcă și continuă să crească. Am făcut și un experiment - în câteva minute a crescut cu câțiva centimetri", a subliniat Adriana Pinti pentru Telejurnal 07.00.

Potrivit specialiștilor de la Apele Române Banat, unda de viitură s-a redus în intensitate încă de joi seară, însă vârful viiturii este așteptat în această dimineață.

Debitul râului Timiș este vineri dimineață de 4 sau chiar de 5 ori mai mare decât ar fi normal.

Râul aduce foarte multe gunoaie. Apele revărsate rup sălciile de pe mal.

Oamenii care locuiesc în apropierea digului au venit să verifice cât de mult a crescut nivelul peste noapte.

Pe un pod de fier din Lugoj a fost interzis traficul rutier.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 11°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 9°C 13°C
CRAIOVA 7°C 9°C
BRASOV 8°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI