UPDATE Explozie puternică urmată de incendiu la Paris, într-o clădire. Doi pompieri și o turistă din Spania au murit, zeci de persoane au fost rănite
Deflagratia produsă într-o brutărie de la parterul unei clădiri de apartamente a afectat grav întreaga structură. Martorii, unii dintre ei răniți, descriu scenele de coșmar:
Martor: În timpul dimineţii am văzut pompierii. Erau în fata hotelului, pe partea cealaltă a străzii, investigau ceva în interiorul clădirii. Eu şi colegii mei am crezut ca este o glumă, o alarmă falsă, cineva a chemat pompierii în glumă. După o oră, brusc, au auzit o explozie puternică, am simţit un suflu violent şi un fum negru şi cioburi de sticlă care mă loveau.
Martor: Am auzit o explozie. A fost atât de puternică încât am căzut din pat. Nu înţelegeam ce se întâmplă, am văzut incendiul şi fum.
Suflul exploziei a afectat clădirile învecinate și mașinile parcate în apropiere.
Ipoteza unui atentat, vehiculată inițial, a fost repede îndepărtată. Confruntați cu numeroase atentate în ultimii ani, francezii s-au temut că sunt victimele unui nou atac.
ACTUALIZARE Ministerul de externe din Spania a anunțat că o turistă spaniolă a murit în urma exploziei. Bilanțul deceselor a ajuns la trei.
ACTUALIZARE Doi pompieri au murit în timpul intervenției, anunță autoritățile. 10 persoane sunt în stare gravă și 37 sunt rănite ușor, arată un nou bilanț prezentat de parchetul din Paris.
ACTUALIZARE Un grup de arhitecți verifică starea imobilului după explozie, relatează Le Parisien.
ACTUALIZARE Doi dintre răniți sunt în stare de urgență absolută, șapte sunt răniți grav, restul au răni ușoare, a anunțat Poliția.
Între răniți sunt și pompieri, potrivit publicației Le Figaro.
Unii dintre cei care au avut nevoie de ajutor medical de urgență au fost preluați cu elicopterele din Piața Operei.
ACTUALIZARE Parchetul din Paris a deschis o anchetă, care a fost încredinţată Direcţiei regionale a poliţiei judiciare.
ACTUALIZARE Echipele de intervenție au sosit de urgență. Au fost mobilizați peste 200 de pompieri și poliția a instalat un perimetru vast de securitate. Au fost evacuați oameni din clădirea afectată și din unele imobile învecinate, între care și hoteluri.
Un detașament de pompieri era deja în clădire, după ce mai mulți locatari au spus că s-a simțit miros de gaz. În acel moment s-a produs explozia, urmată de un incendiu violent. Pe stradă erau numeroși trecători, relatează presa din Hexagon.
Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a fost resimțit la câteva sute de metri. Geamurile clădirilor învecinate și chiar de pe străzi din apropiere au fost pur și simplu spulberate, mașinile au fost avariate, unele calcinate chiar, iar alarmele s-au declanșat.
Oamenii au intrat în panică: unii au crezut că este un atentat, alții că este cutremur.
ACTUALIZARE La locul exploziei au venit premierul Édouard Philippe, ministrul de Interne, Christophe Castaner, primarul Parisului, Anne Hidalgo, procurorul Parisului, Rémy Heitz, relatează Le Figaro.
Explozia s-a produs într-un imobil din cartierul turistic Grands Boulevards, în apropiere de muzeul Grevin, în jurul orei locale 9:00 (08:00 GMT). Pagubele materiale sunt uriașe.
Parisul era deja în stare de alertă şi 5 mii de poliţişti sunt astăzi pe străzi, unde este anunţat al 9-lea episod al protestului ‘vestelor galbene’
#explosion #Paris9 rue de Trévise pic.twitter.com/IuXSor9tdP
— matthieucroissandeau (@croissandeau) January 12, 2019
Destruction for blocks after an explosion on rue de trévise pic.twitter.com/GsrLqyasQA
— Emily Molli (@MomesMolli) January 12, 2019