UPDATE Atac armat în Germania / Șase persoane au fost ucise. Atacatorul a fost arestat

24 ianuarie 2020, 15:50

Incidentul este considerat o altercație într-o relație domestică.

Atacatorul, cetățean german în vârstă de 26 de ani, și victimele făceau parte din aceeași familie.

Suspectul a sunat la poliție și a anunțat că a împușcat mortal 6 oameni – trei bărbați și trei femei.

Tânărul a fost arestat.

Poliția a anunțat că nu mai sunt alte persoane căutate.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că nu există români printre victimele atacului armat. Nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară.

_______________________________

ACTUALIZARE Autorităţile germane analizează ipoteza unei drame familiale, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă citate de publicaţia „Bild”.

Autorul atacului este un individ în vârstă de 26 de ani. Atacul a avut loc într-o pensiune din localitatea Rot am See, situată la aproximativ 100 de kilometri de Nürnberg, iar poliţia a comunicat că autorul şi victimele se cunoşteau.

ACTUALIZARE Conform agenţiei DPA, preluată de Mediafax, cel puţin 6 persoane au fost ucise.

Autorul atacului a fost imobilizat şi arestat, au declarat surse citate de publicaţia Bild.

Amplă operaţiune de securitate în Rot am See, unde a avut loc un incident armat. Mai multe persoane au fost ucise, probabil că sunt şi morţi într-o clădire. Suspectul a fost arestat„, a comunicat Poliţia regională.

Autorităţile au instituit un perimetru de securitate şi încearcă să afle motivul atacului.

Primele date arată că atacatorul avea relaţii personale cu una sau mai multe dintre victime. Nu sunt indicii că ar fi existat mai mulţi atacatori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite