UPDATE SEBEȘ | Cei doi frați care au căzut cu un ATV vor fi transferați la un alt spital. Inițial, ei au fost transportați la UPU Alba Iulia, unde au fost investigați și au primit îngrijiri medicale

Un ATV în care se aflau doi copii s-a răsturnat duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, unde, la acest sfârşit de săptămână, se desfăşoară un eveniment de aeromodelism. Au fost extrase ambele victime. La locul intervenției s-a deplasat și o ambulanță TIM, cu medic.

01 Mai 2022, 16:14 (actualizat 01 Mai 2022, 22:59) Știrile TVR |

ACTUALIZARE, ORA 22.10. Cei doi frați din Alba Iulia, de 12 şi 14 ani, care au suferit multiple traumatisme după ce au căzut duminică cu un ATV zeci de metri, la Râpa Roşie, lângă Sebeş, vor fi transferaţi de la UPU Alba Iulia, unde au fost investigaţi şi au primit îngrijiri medicale, la un centru universitar dintr-un judeţ învecinat. "Pacienta de 12 ani are mai multe contuzii prin cădere de la înălţime, traumatism cranio facial acut minor şi fractură claviculă stânga. Diagnosticul pacientului de 14 ani este: policontuzionat prin cădere de la înălţime, traumatism cranio facial acut minor, traumatism coloană dorsală cu fractură tasare corp vertebral D8 şi fractură calcaneu. Vor fi transferaţi către un centru universitar, după efectuarea formalităţilor", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Alexandra Mateş. Doi fraţi, o fată de 12 ani şi un băiat de 14 ani, au căzut duminică cu un ATV în zona rezervaţiei Râpa Roşie, într-o crevasă, de la zeci de metri înălţime. Din cauza zonei inaccesibile rutier sau la pas, singura posibilitate de a se ajunge la victime a fost prin trolierea cu un elicopter SMURD a doi salvatori. Poliţia a întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. "Micul canion al României", Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 hectare. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 şi 100 de metri. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide - toate de culoare roşiatică, potrivit site-ului dedicat acestei rezervații.

------------------------------------------------------

ACTUALIZARE, ORA 17.00. A fost extrasă și cea de a  doua persoană. În urma evaluării de către medicii prezenți la locul evenimentului, cele două victime prezintă multiple traumatisme. Acestea vor fi transportate de către echipajele medicale la UPU Alba.

Este vorba despre un băiat de aproximativ 14 ani și o fetiță de aproximativ 12 ani. Medicii le-au acordat primele îngrijiri la locul accidentului, iar un elicopter SMURD i-a transportat la unitatea de primiri urgențe din Alba.

------------------------------------------------------

ACTUALIZARE, ORA 16.20. Cei doi copii care s-au răsturnat cu un ATV duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, lângă Sebeş, sunt conştienți, potrivit echipajului trimis în căutarea şi salvarea acestora şi care a reuşit stabilirea unui contact vizual cu victimele.

"S-a reuşit stabilirea contactului vizual cu ambele victime de către echipajul trimis în căutarea - salvarea acestora. Ambele victime sunt conştiente", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.

(w620) foto 2

Din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de a se ajunge la victime a fost prin trolierea cu elicopterul a doi salvatori.

"Misiunea este extrem de dificilă din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de acces fiind cu troliu", a menţionat şeful ISU Alba, Ovidiu Costea.

 

-------------------------------------------------

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Garda de intervenţie Sebeş a fost solicitată să intervină duminică pentru acordarea primului ajutor medical în municipiul Sebeş, zona Râpa Roşie.

"Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un ATV răsturnat, cu posibil două victime. La faţa locului s-a deplasat şi echipa de alpinişti de la Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia"
, au transmis reprezentanţii ISU Alba.

(w620) foto1

Totodată, la Râpa Roșie a ajuns și un elicopter SMURD de la Târgu Mureș.

"Atât elicopterul SMURD, cât şi echipajul de alpinişti şi Salvamont Alba intervin pentru căutarea - salvarea posibilelor victime", au menţionat cei de la ISU Alba.

Potrivit şefului ISU Alba, Ovidiu Costea, se va încerca trolierea cu elicopterul a doi salvatori pentru evaluarea şi recuperarea celor doi copii.

La Râpa Roşie, "micul canion" al României, au campat în aceste zile în proximitatea rezervaţiei naturale a Sebeşului turişti veniţi din toate zonele României.

Evenimentul "Fun to fly" are loc la Râpa Roşie începând din anul 2002.

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI