Universitatea de Vest din Timișoara cere retragerea titlului de doctor al lui Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății

27 iulie 2018, 20:24

În urmă cu zece zile, Comisia de Etică a Universităţii de Vest din Timişoara a hotărât că 36% din conţinutul tezei de doctorat intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare” a fost plagiat. Iar Senatul Universității a votat pentru retragerea titlului de doctor. Problemele lucrării de doctorat semnate de Florian Bodog au fost semnalate de jurnalista Emilia Şercan încă din toamna anului trecut.

EMILIA ŞERCAN, jurnalist: „Eu mă aşteptam să se ajungă la un astfel de verdict, pentru că în analiza pe care eu am făcut-o am arătat că aproape o treime din teza de doctorat a domnului Florian Bodog este plagiată”.

Investigaţia jurnalistei a scos la iveală atunci că fostul ministru a copiat pagini întregi din cărţi, fără să citeze sursa. Florian Bodog a negat, iar acum spune că va ataca în instanţă decizia Universităţii de Vest.

FLORIAN BODOG, fost ministru al Sănătăţii: „Aş dori să-i pun o întrebare domnului rector, domnului deputat PNL, cu privire la momentul în care a greşit, atunci când mi-a acordat titlul, pentru că domnia sa a fost preşedintele comisiei care mi-a acordat titlul de doctor, sau acum, când a făcut presiuni pe Comisia de etică, să schimbe modul de exprimare al raportului iniţial care mi-a fost comunicat”.

FLORIN JURCA, purtătorul de cuvânt al Universităţii de Vest: „Trebuie demarată procedura legală prin care Universitatea propune CNATDCU retragerea titlului de doctor al domnului Florian Bodog”.

Decizia de retragere a titlului de doctor îi revine Ministerului Educaţiei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite