Universitățile și-au deschis porțile pentru noul an. Premierul Nicolae Ciucă: Modificările din Legile educației, o viziune orientată spre viitor

3 octombrie 2022, 06:58

„Deschiderea noului an universitar reprezintă pentru tinerii care păşesc pragul instituţiilor de învăţământ superior o etapă nouă în formarea lor. Este important pentru ei să beneficieze de un nivel de studiu performant, aşa cum universităţile româneşti au dovedit de-a lungul timpului că pot oferi, şi care să le deschidă perspective realiste în domeniile lor de pregătire. Avem toate motivele să credem în potenţialul tinerilor noştri. Performanţele realizate în competiţii de anvergură internaţională îi vor ajuta cu siguranţă în cariera la care fiecare aspiră, iar preocuparea noastră este să le asigurăm un viitor în ţară”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

VEZI și Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar: Avem nevoie de toleranță ZERO în privința plagiatului, iar noile legi ale Educației trebuie să conțină prevederi clare cu privire la acest fenomen toxic

Ciucă a menţionat că schimbările profunde de la nivel global determină adaptarea la perspectivele de viitor, la noua realitate, inclusiv în domeniul educaţiei, iar acest lucru presupune „o viziune responsabilă şi asumată la toate nivelurile decizionale”, pentru a oferi copiilor şi tinerilor condiţii de studiu la standarde performante.

„Provocarea este ca fiecare să aibă şansa de a-şi pune în valoare calităţile în domeniile în care simte că are potenţial şi, în acelaşi timp, să corelăm oferta educaţională cu cerinţele de pe piaţa muncii”, a menţionat prim-ministrul.

El a arătat că modificările aduse prin Legile educaţiei naţionale reflectă „o viziune orientată spre viitor”, menţionând că universităţile trebuie să valorifice, prin programele de studiu, oportunităţile generate de viziunea noii Strategii europene pentru universităţi.

„Suntem în plin proces de transformare a sistemului românesc de învăţământ, iar modificările pe care le aducem prin Legile educaţiei naţionale reflectă o viziune orientată spre viitor. Ne dorim ca şi universităţile să valorifice, prin programele de studiu, oportunităţile generate de viziunea noii Strategii europene pentru universităţi, lansată de Comisia Europeană, centrată pe asigurarea unui învăţământ universitar incluziv şi care să promoveze excelenţa. Integrarea viitorilor absolvenţi pe piaţa muncii este primul lor pas în carieră, iar de acest moment depinde parcursul lor profesional. Legătura cu potenţialii lor angajatori încă din anii de studiu poate creşte nivelul de performanţă, dar şi capacitatea de adaptare la piaţa muncii, iar acest lucru se poate face cel mai bine prin colaborarea instituţiilor de învăţământ cu operatorii economici activi în piaţă. Guvernul încurajează această abordare şi, în acest sens, am extins învăţământul profesional dual şi la nivel universitar”, a mai transmis premierul.

Potrivit lui Ciucă, educaţia universitară se află pe lista Guvernului de priorităţi şi pe segmentul de modernizare a infrastructurii, dezvoltare durabilă şi digitalizare.

„Avem prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 3,6 miliarde de euro alocaţi Proiectului „România Educată”, pentru modernizarea învăţământului. Contractele pentru digitalizarea universităţilor şi lansarea apelului de proiecte destinate dezvoltării consorţiilor integrate pentru învăţământ dual beneficiază de peste o jumătate de miliard de euro, fonduri destinate modernizării şi adaptării învăţământului superior la cerinţele pieţei muncii”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a menţionat că trebuie continuate proiectele prin care sunt oferite tinerilor condiţii cât mai bune de studiu.

„România are nevoie de un sistem de educaţie puternic, adaptat generaţiei prezentului şi capabil să răspundă provocărilor viitorului! Vă doresc, dragi studenţi, în noul an universitar, rezultate care să vă deschidă calea către viitorul pe care vi-l doriţi. Ceea ce ne dorim, la nivelul Guvernului, este ca standardele învăţământului românesc să ţină pasul cu vremurile şi să vă ofere cunoaşterea de care aveţi nevoie pentru a reuşi să vă puneţi în valoare creativitatea, priceperea şi ambiţiile profesionale. Succes tuturor, studenţi şi profesori, în noul an universitar!”, a mai transmis premierul.

Peste 13.000 de studenţi au început anul universitar la UMF „Carol Davila” din Bucureşti. Dintre aceştia, 2.308 au trecut pentru prima oară pragul celei mai vechi şi mai titrate instituţii de învăţământ superior medical românesc.

Noua generaţie de studenţi medicinişti a Universităţii va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licenţă, numele laureatului premiului Nobel pentru Pace „Prof. Univ. Dr. Ioan Moraru”. Doctor docent în ştiinţe medicale, profesorul Ioan Moraru, fost şef al catedrei de Anatomie Patologică a UMF „Carol Davila”, a fost director al Institutului de Medicină Legală (1958-1970), directorul Institutului „Victor Babeş” din Bucureşti (1970-1989) şi copreşedinte al organizaţiei mondiale „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, organizaţie cu care, în anul 1985, a obţinut premiul Nobel pentru Pace.

Universitatea din Bucureşti a început de vineri seria ceremoniilor de deschidere a anului universitar pentru cele 19 facultăţi ale sale.

Astfel de festivităţi au avut loc la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Matematică şi Informatică. Seria ceremoniilor de deschidere continuă luni cu evenimentele organizate de Facultăţile de Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geologie şi Geofizică, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.

Facultatea de Administraţie şi Afaceri a organizat evenimentul de deschidere a anului universitar 2022-2023 în Grădina Botanică a Universităţii din Bucureşti, în timp ce festivitatea organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice are loc începând cu ora 16.00 în Aula Magna a Facultăţii de Drept.

Seria evenimentelor organizate cu prilejul noului an universitar se încheie marţi, cu festivitatea Facultăţii de Teologie Baptistă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite