Universitatea Babeș-Bolyai redeschide parțial Grădina Botanică, Parcul Sportiv și cantinele

18 mai 2020, 09:00

Accesul clujenilor atât în Grădina Botanică, cât și în Parcul Sportiv va fi condiționat de atingerea unui număr maxim de 100, respectiv 250 de persoane, în grupuri de maximum trei persoane, respectarea normelor de distanțare socială, folosirea echipamentelor de protecție (măști, mănuși), precum și de măsurarea temperaturii.

Accesul în Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” va fi permis doar pe la intrarea cu acces auto și barieră (str. Pandurilor nr. 7) și vor fi permise doar activitățile sportive individuale, accesul în spațiile destinate sporturilor de echipă fiind în continuare restricționat.

Spațiile închise din Parcul Sportiv și din Grădina Botanică, respectiv săli de sport, bazine de înot, muzee, sere, vor rămâne închise și în perioada următoare.

Unitățile de alimentație publică ale UBB (cantinele și cafeteriile) își vor relua, începând de luni, 18 mai, activitatea în regim de livrare și take-away.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite