Uniunea Europeană vrea să suspende toate taxele la importurile din Ucraina timp de un an

Importuri din Ucraina
Importuri din Ucraina
27 aprilie 2022, 19:51

Propunerea, care trebuie să fie analizată şi aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene, ar implica, de asemenea, suspendarea pentru o perioadă de un an a tuturor măsurilor antidumping şi de salvgardare ale UE în vigoare privind exporturile de oţel din Ucraina.

Potrivit Comisiei Europene, această măsură este menită să contribuie la stimularea exporturilor Ucrainei către UE şi va contribui la atenuarea situaţiei dificile a producătorilor şi exportatorilor ucraineni confruntaţi cu invazia militară a Rusiei.

„UE nu a luat niciodată astfel de măsuri de liberalizare a comerţului, de o amploare fără precedent, prin care se acordă Ucrainei accesul la piaţa UE, fără tarife sau contingente tarifare. De la începutul agresiunii din partea Rusiei, UE a acordat prioritate importanţei menţinerii în funcţiune a economiei Ucrainei, care este esenţială atât pentru a câştiga acest război, cât şi pentru redresarea ulterioară războiului. Aceste măsuri vor ajuta în mod direct producătorii şi exportatorii ucraineni. Ele vor insufla încredere în economia ucraineană şi vor transmite un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a ajuta Ucraina în aceste momente dificile”, a declarat comisarul pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis.

De asemenea, Uniunea Europeană ia deja măsuri, pe teren, pentru a facilita transportul terestru de mărfuri şi a permite ca produsele ucrainene să fie distribuite în întreaga lume.

De exemplu, Comisia a început deja liberalizarea condiţiilor aplicabile şoferilor ucraineni de camioane care transportă mărfuri între Ucraina şi UE, precum şi facilitarea tranzitului şi a utilizării infrastructurii UE pentru a canaliza exporturile ucrainene către ţări terţe. Aceste măsuri vor asigura flexibilitatea şi certitudinea necesare pentru producătorii ucraineni.

În 2021, graţie unui program ambiţios de punere în aplicare a zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare (DCFTA), schimburile comerciale bilaterale UE-Ucraina au atins cel mai înalt nivel de la intrarea în vigoare a DCFTA (peste 52 miliarde euro, ceea ce reprezintă dublul valorii înregistrate înainte de intrarea în vigoare a DCFTA, în 2016).

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă