Uniunea Europeană vrea explicaţii de la compania Pfizer despre întârzierile în livrarea vaccinurilor anti covid

Vaccinare
Vaccinare
22 ianuarie 2021, 15:44

„Vom solicita lămuriri din partea companiei”, a spus purtătorul de cuvânt într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat despre noi întârzieri în livrarea de vaccinuri COVID-19 pentru ţările UE în săptămâna următoare.

Anterior, însă, atât Pfizer cât şi Comisia Europeană au anunţat că nu vor mai fi întârzieri în cursul săptămânii următoare, după ce în cursul acestei săptămâni Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra unor state membre ale Uniunii Europene, inclusiv către România.

Țara noastră a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta. Cealaltă urmează să fie alocată gradual până la finalul lunii martie, iar livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia. Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel.

Până acum, Comisia Europeană a comandat 600 de milioane de doze din vaccinul anti coronavirus dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.

Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobate până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor.

EMA examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford şi a anunţat că o decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată la reuniunea din 29 ianuarie a Comitetului pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP).

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite