Uniunea Europeană va obliga companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pentru furnizarea vaccinurilor

Charles Michel
Charles Michel
24 ianuarie 2021, 13:05

Pfizer Inc a anunţat săptămâna trecută că va întârzia livrările către Europa pentru a face modificări în procesul menit să sporească capacitatea de producţie. Vineri, şi AstraZeneca a declarat că livrările iniţiale către regiune vor fi reduse din cauza unor probleme de producţie.

„Intenţionăm să facem companiile farmaceutice să-şi respecte contractele pe care le-au semnat… folosind mijloace legale aflate la dispoziţia noastră”, a declarat Michel la postul de radio Europe 1.

Charles Michel nu a făcut referire la potenţiale sancţiuni, dar a spus că UE va insista pe transparenţă în ceea ce priveşte motivele întârzierilor. El a mai declarat că, după primele avertismente ale Pfizer cum că vor apărea întârzieri de câteva săptămâni, UE a reuşit să reducă aceste întârzieri prin adoptarea unei atitudini dure.

„Am bătut cu pumnul în masă şi în cele din urmă întârzierile anunţate pentru câteva săptâmâni s-au transformat într-o încetinire a aprovizionării”, a spus el.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite