Uniunea Europeană trebuie să se învinovăţească singură pentru creşterea preţurilor la gaz, afirmă președintele rus, Vladimir Putin

Uniunea Europeană nu poate să dea vina decât pe propriile sale politici pentru preţurile record la gazele naturale, pentru că unii dintre membrii săi revând gaz ieftin rusesc la preţuri mult mai mari în interiorul UE, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, citat de Reuters.

24 Decembrie 2021, 19:10 (actualizat 24 Decembrie 2021, 19:25) Știrile TVR |
Contoare de gaz

Putin a cerut ca Uniunea Europeană să aprobe gazoductul Nord Stream 2, pentru a reduce creşterea preţurilor.

Gazoductul, care face legătura între Rusia şi Germania, a fost finalizat în septembrie, dar aşteaptă încă aprobarea autorităţilor de reglementare de la Berlin şi Bruxelles.

'Livrările suplimentare de gaz pe piaţa europeană ar reduce cu siguranţă preţul pe piaţa spot', a afirmat Putin, citat de agenţia RIA, la o şedinţă comună a Consiliului de Stat şi a Consiliului pentru ştiinţă şi educaţie.

În plus, conducta Yamal-Europe, care de obicei trimite gaz rusesc spre Europa Occidentală funcţiona în mod 'reverse' vineri pentru a patra zi la rând, pompând combustibil din Germania spre Polonia, au arătat datele operatorului german de reţea Gascade.

Putin a afirmat că Polonia a 'dat deoparte' Rusia de la gestionarea gazoductului Yamal-Europe, care transportă gaze pe traseul Rusia-Belarus-Polonia-Germania, dar care lucrează acum în modul 'reverse', trimiţând gaze spre est.

'Aceasta nu creşte volumele de gaz rusesc pe piaţa europeană, aşa încât preţul creşte', a spus preşedintele rus.

Putin a declarat joi că Germania revinde gaz rusesc Poloniei şi Ucrainei, în loc să ajute la calmarea unei pieţe supraîncălzite.

Sursa: Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 34°C 35°C
CLUJ 36°C 31°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 36°C 31°C
BRASOV 28°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI