Uniunea Europeană şi-a propus eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor

Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite probleme în lume. Se întâmplă peste tot, în orice societate sau ţară, indiferent de statusul social. Se întâmplă acasă, la muncă, la şcoală, pe stradă sau chiar online. Acest tip de violenţă afectează sănătatea femeilor şi a fetelor şi le împiedică accesul la educaţie şi dezvoltare.

12 Aprilie 2018, 13:46 (actualizat 12 Aprilie 2018, 13:51) |
La nivel mondial, una din trei femei încă suferă din cauza violenţei sexuale

Datele arată că la nivel mondial, una din trei femei încă suferă din cauza violenţei sexuale, de cele mai multe ori fiind victima partenerului. Trei din patru femei care lucrează au căzut victime hărţuirii sexuale. În România, conform unui studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) ”Violența împotriva femeilor: în fiecare zi şi în orice loc”, 30% dintre femei spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani.

De aceea, Uniunea Europeană şi-a propus eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor şi fetelor. Dezbaterea despre cum se va putea face acest lucru va avea loc în iunie, în cadrul forumului Zilele Europene ale Dezvoltării, care se va desfăşura la Bruxelles.

Campania recentă #MeToo a declanşat la nivel global reacţii ample, care a încurajat milioane de oameni - în special femei - din întreaga lume să vorbească și să inspire pe alții, cum ar fi recenta campanie #TimesUp. Aceste lucruri subliniază amploarea acestui flagel, dar și forța și hotărârea de a pune capăt violenței și discriminării odată pentru totdeauna”, a declarat Neven Mimica, Comisarul European pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare.

În fieacare an, forumul atrage peste 6.000 de participanţi din peste 140 de ţări, reprezentând peste 1.200 de organizaţii din domeniul dezvoltării. Titlul sub care se va desfăşura ediţia din acest an a formului este “Femeile şi fetele în fruntea dezvoltării sustenabile: protejează, capacitează, investeşte”.

Evenimentul va fi structurat în jurul a trei mari teme: Integritatea fizică şi psihologică a femeilor şi fetelor; Drepturile sociale şi economice ale femeilor şi ale fetelor; Voce şi participare pentru femei şi fete. În cadrul Zilelor Europene ale Dezvoltării de la Bruxelles, se va discuta în detaliu despre aceste probleme, despre legile şi politicile care trebuie adoptate, prevenirea violenţei şi accesul la un pachet esenţial de servicii pentru victimele violenţei.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI