Uniunea Europeană este pregătită pentru scenariul în care Putin nu își vă respecta angajamentele privind livrarea de gaze

3 septembrie 2022, 17:47

Anunțul făcut de Gazprom privind Nord Stream 1 a fost făcut la scurt timp după ce G7, grupul statelor puternic industrializate, au convenit să plafoneze prețul la țițeiul rusesc. Uniunea Europeană consideră că pretextele Gazprom privind închiderea gazoductului, care face legătura directă cu Germania, sunt false. Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Comisia Europeană precizează că anunțul Gazprom este o altă confirmare a nefiabilității sale ca furnizor.

Așadar europenii se pregătesc pentru cel mai sumbru scenariu, cel puțin asta reiese din declarația comisarului european pentru economie.

Gentiloni: Trebuie să spun că ne-am echipat foarte bine. Depozitele sunt pline în proporţie de 80 la sută şi ne-am diversificat furnizorii. E adevărat că unele ţări europene au mai multe probleme că altele, dar în ansamblu cred că suntem pregătiţi să facem faţă chiar şi în situaţia limită în care Rusia foloseşte gazul drept armă.

Plafonarea prețului la hidrocarburile rusești va fi o lovitură pentru economia rusă care oricum începe să resimtă efectele sancțiunilor economice impuse de lumea liberă. Și pentru că iarna bate la ușă, europenii pregătesc de pe acum măsuri menite să stopeze inflația, dar și eventuale convulsii sociale generate de prețurile exorbitante.

Pedro Sanchez: Guvernul spaniol va propune o reducere a TVA la gaz de la 21 la sută la 5 la sută. Facem asta în linia politicii economice pe care am implementat-o de la începutul crizei energetice.

Reducerea selectivă a taxelor este în beneficiul clasei mijlocii şi este şi o acoperire corectă a costurilor războiului din Ucraina.

Și administrația germană se pregătește să adopte un al treilea pachet de măsuri de protecție socială. Cei cu venituri mici, pensionarii și studenții, vor beneficia de ajutoare directe și reduceri de taxe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite