Uniunea Europeană cere Chinei eliberarea activiştilor pentru drepturile omului şi transparenţă

Zhang Zhan
Zhang Zhan
29 decembrie 2020, 16:14

Bruxellesul cere „eliberarea imediată” a jurnalistei civice Zhang Zhan, condamnată la patru ani de închisoare pentru „instigare la proteste”, după ce a relatat despre restricţiile antiepidemice din oraşul Wuhan. Zhang Zhan a denunţat, în articole publicate online, „grave încălcări ale drepturilor omului” produse în Wuhan prin impunerea unor restricţii antiepidemice severe.

De asemenea, Uniunea Europeană solicită eliberarea tuturor activiştilor pentru drepturile omului şi a personalităţilor deţinute în China pentru difuzarea unor „informaţii de interes public”, a comunicat purtătorul de cuvânt al lui Josep Borrell, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, conform postului France Info.

Iniţiativa diplomatică intervine în contextul în care Uniunea Europeană se apropie de finalizarea negocierilor cu Administraţia Chinei pentru semnarea unui acord de investiţii. Acordul ar oferi Uniunii Europene acces mai facil pe piaţa chineză şi garanţii de protejare a activelor.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă