Uniunea Europeană adaptează rețelele transeuropene de transport în cazul în care nu se ajunge la un acord pe Brexit

Președinția Consiliului Uniunii Europene
Președinția Consiliului Uniunii Europene
8 februarie 2019, 19:04

Reformularea coridorului din Regulamentul privind mecanismul Conectarea Europei va asigura continuitatea investițiilor în infrastructură și va oferi claritate și certitudine juridică pentru planificarea infrastructurii, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Președinției României.

Mandatul va fi prezentat spre aprobare reprezentanților statelor membre, în Consiliu UE.

Acordul se referă la regulamentul CEF din 2013, care oferă finanțare pentru proiectele-cheie din sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei până la sfârșitul actualului buget pe termen lung al UE 2020. Acesta va fi înlocuit cu CEF 2.0, iar negocierile dintre Consiliul UE și Parlamentul European vor continua.

Textul convenit se referă la legătura directă dintre porturile Shannon Foynes, Dublin și Cork pe partea irlandeză cu Le Havre, Calais, Dunkirk (Franța), Zeebrugge, Ghent, Antwerp (Belgia) Terneuzen, Rotterdam și Amsterdam (Olanda).

Investițiile pentru securitatea și verificarea frontierelor se adaugă acelor investiții care vor fi eligibile pentru sprijin financiar în ciclul de programare rămas al CEF (până în 2020).

Proiectul de modificare a regulamentului va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa oficială.

Important de precizat este faptul că acesta va intra, de asemenea, în vigoare la o zi după ce regulamentul CEF 2013 încetează să se aplice în Regatul Unit.

Următorii pași:

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va stabili mandatul ambasadorilor UE pentru a fi prezentat la o reuniune viitoare a Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Consiliului UE. Va urma o adoptare formală, atât în Parlamentul European, cât și în Consiliul UE.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite