Unirea lui Cuza. Unirea Moldovei cu Ţara Românească, primul pas important spre înfăptuirea statului național unitar român

În urma războiului Crimeii, principatele române ajung din mâinile rușilor și ale turcilor, în cele ale marilor puteri europene.

În 1856, Tratatul de Pace de la Paris permite Moldovei și Tării Românești să se unească, mai mult pe hârtie, pentru că trebuiau să-și aleagă domnitori diferiți, guverne și capitale diferite ăi o comisie centrală, un fel de parlament comun, la Focșani.

Deputații s-au adunat și au ales în Iași, in 5 ianuarie pe Alexandru Ioan Cuza. Luase parte la evenimentele din 1948, la Iași, la vârstă fragedă. A fost pârcălab de Covârlui, Galați, luase atitudine de neregulile care se întâmplaseră în alegerile din Moldova și și-a dat demisia, era un lucru nemaiîntâlnit.

Atât în Moldova, cât și în Tara Românească și-au depus candidatura mai mulți foști domni ai principatelor, dar unioniștii au reușit să facă propagandă pentru alegerea aceluiași domn și la București.

Când au început dezabaterile, cei care se opuneau Unirii, deputații conservatori au avut de-a face cu o manifestație a bucureștenilor.

Este și o legendă, cu unul dintre deputații unioniști care stătea la fereastră, la geam, pentru a semnala, manifestanților, care e situația, dacă nu, mergea populația să ia măsuri.

Cuza a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române iar, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern.

Reformele sale aveau să-i grăbească detronarea. Împroprietărirea țăranilor a supărat marii moșieri și biserica.

Politicienii conservatori și liberali au format „monstruoasa coaliție”, care l-a obligat pe Alexandru Ioan Cuza să-și semneze abdicarea, după 7 ani de domnie.