Unire prin autostrăzi doar pe hârtie. La 30 de ani de la Revoluție, România rămâne o ţară europeană cu o infrastructură slab dezvoltată

Provinciile istorice, Muntenia, Moldova și Ardealul, nu sunt legate prin autostrăzi, iar diferențele de dezvoltare dintre regiuni sunt tot mai evidente. Marile proiecte de infrastructură au rămas la stadiul studiilor de fezabilitate. Între timp, România se află în topul țărilor europene la numărul deceselor pe şosele.

01 Decembrie 2019, 21:19 Știrile TVR |
Unire prin autostrăzi doar pe hârtie
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Autostrada Sibiu-Pitești, care ar urma să lege Muntenia de Ardeal, rămâne pentru moment doar un vis pentru cei peste 25.000 de șoferi care circulă zilnic pe Valea Oltului, una dintre cele mai aglomerate șosele.

A început doar proiectarea primului tronson, Sibiu - Boiţa, lung de 13 kilometri. Pentru restul de 4 segmente, care însumează circa 110 kilometri, încă se fac licitații sau urmează să fie desemnați constructorii.

Parlamentarii au votat anul trecut o lege specială pentru construcția A8, autostrada care va lega Moldova de Ardeal. Construcția nu poate începe însă, pentru că va fi reactualizat studiul de fezabilitate.

Nici Moldova și Muntenia nu sunt legate printr-o autostradă. Șoferii sunt nevoiți să se înghesuie pe DN2, unul dintre cele mai periculoase drumuri.

Șoseaua de mare viteză Ploiești – Pașcani este doar proiect.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: "Pentru moment avem semnate contracte doar pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, care ar urma să fie gata în noiembrie 2020. Abia atunci, după finalizarea studiilor, autoritățile vor decide dacă între Ploiești și Pașcani vor construi o autostradă sau un drum expres".

Lipsa autostrăzilor de legătură amplifică decalajele de dezvoltare dintre regiuni, atenționează specialiștii.

Anul acesta, până acum au fost dați în trafic doar 22 de kilometri de autostradă, adica Lotul 4, Lugoj-Deva.

La începutul anului, autoritățile promiteau că șoferii vor circula pe încă 100 de kilometri noi de autostradă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI