Ungaria renunță la mască și la majoritatea restricţiilor la atingerea pragului de 5 milioane de vaccinaţi, în acest weekend

Ungaria va renunţa la majoritatea restricţiilor antiepidemice încă în vigoare, inclusiv la cele de circulaţie pe timp de noapte şi la obligativitatea măştii, de îndată ce numărul celor vaccinaţi va ajunge la 5 milioane în acest weekend, a declarat vineri premierul Viktor Orban, transmit Reuters şi MTI.

21 Mai 2021, 12:25 (actualizat 21 Mai 2021, 12:56) |
Campanie vaccinare

Până acum, 4.898.866 de locuitori (din cei aproximativ 10 milioane) au primit cel puţin o doză de vaccin şi pragul de 5 milioane 'va fi atins cu siguranţă în acest weekend', a spus Orban, într-o intervenţie la postul public Radio Kossuth, potrivit Agerpres.

'Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei', a afirmat el, adăugând că a venit vremea să se spună 'adio măştilor' în locurile publice.

Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care a aprobat şi utilizat vaccinuri din Rusia şi China în cantităţi mari înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le fi examinat sau autorizat, ceea ce i-a permis să atingă una din cele mai mari rate de vaccinare din UE.

Majoritatea activităţilor industriei de servicii - hoteluri, restaurante, teatre, cinematografe, săli de fitness, de sport - au fost reluate deja.

După atingerea pragului de 5 milioane de vaccinaţi, se va renunţa la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte şi la programul restrâns al restaurantelor şi magazinelor.

La evenimente private şi de familie vor putea fi prezente până la 50 de persoane, la nunţi, maximum 200, iar la celelalte evenimente în aer liber, până la 500.

La cele organizate în spaţii închise vor avea însă acces doar persoanele care au certificat de vaccinare, a mai precizat Orban.

Economia a avut o scădere de 5% anul trecut, iar Orban, pe care îl aşteaptă alegeri legislative în 2022, a spus că PIB-ul de anul acesta ar putea chiar să depăşească prognoza de 4,3% a guvernului.

El a reiterat că executivul a decis să prelungească până la sfârşitul lui august moratoriul asupra plăţii creditelor bancare - decis în contextul pandemiei -, spre a permite băncilor şi guvernului să continue discuţiile şi să pregătească noile planuri. Persoanele cu venituri mici vor trebuie sprijinite în continuare, a mai spus Orban, fără alte detalii.

Vineri, portalul guvernamental koronavirus.gov.hu a informat că, în ultimele 24 de ore, 47 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, majoritatea vârstnici cu comorbidităţi, au decedat, şi au fost confirmate 657 de cazuri noi de contaminare.

Până acum, 4.898.866 de locuitori (din cei aproximativ 10 milioane) au primit cel puţin o doză de vaccin şi pragul de 5 milioane 'va fi atins cu siguranţă în acest weekend', a spus Orban, într-o intervenţie la postul public Radio Kossuth.

'Aceasta înseamnă că am învins al treilea val al pandemiei', a afirmat el, adăugând că a venit vremea să se spună 'adio măştilor' în locurile publice.

Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care a aprobat şi utilizat vaccinuri din Rusia şi China în cantităţi mari înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le fi examinat sau autorizat, ceea ce i-a permis să atingă una din cele mai mari rate de vaccinare din UE.

Majoritatea activităţilor industriei de servicii - hoteluri, restaurante, teatre, cinematografe, săli de fitness, de sport - au fost reluate deja.

După atingerea pragului de 5 milioane de vaccinaţi, se va renunţa la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte şi la programul restrâns al restaurantelor şi magazinelor.

La evenimente private şi de familie vor putea fi prezente până la 50 de persoane, la nunţi, maximum 200, iar la celelalte evenimente în aer liber, până la 500.

La cele organizate în spaţii închise vor avea însă acces doar persoanele care au certificat de vaccinare, a mai precizat Orban.

Economia a avut o scădere de 5% anul trecut, iar Orban, pe care îl aşteaptă alegeri legislative în 2022, a spus că PIB-ul de anul acesta ar putea chiar să depăşească prognoza de 4,3% a guvernului.

El a reiterat că executivul a decis să prelungească până la sfârşitul lui august moratoriul asupra plăţii creditelor bancare - decis în contextul pandemiei -, spre a permite băncilor şi guvernului să continue discuţiile şi să pregătească noile planuri. Persoanele cu venituri mici vor trebuie sprijinite în continuare, a mai spus Orban, fără alte detalii.

Vineri, portalul guvernamental koronavirus.gov.hu a informat că, în ultimele 24 de ore, 47 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, majoritatea vârstnici cu comorbidităţi, au decedat, şi au fost confirmate 657 de cazuri noi de contaminare.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI