Ungaria prelungeşte până în iunie 2023 starea de urgenţă, pe fondul războiului din Ucraina

Guvernul ungar a prelungit cu şapte luni, până în iunie 2023, starea de urgenţă aflată în vigoare în ţară şi impusă din motive de securitate din cauza războiului din Ucraina, relatează EFE, citată de Agerpres.

29 Noiembrie 2022, 16:37 (actualizat 29 Noiembrie 2022, 16:42) Știrile TVR |
Pod Budapesta

Prelungirea a intrat în vigoare printr-un decret semnat de premierul ultranaţionalist Viktor Orban şi publicat luni, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, în Monitorul Oficial.

Textul decretului susţine că este necesar ca starea de urgenţă să fie prelungită cu 210 zile "pentru evitarea şi gestionarea consecinţelor stării de război şi catastrofei umanitare dintr-o ţară vecină", adică Ucraina.

Guvernul condus de Orban, criticat pentru derive autoritariste, menţine din 2015 o stare de urgenţă, fie din cauza "migraţiei masive" sau a pandemiei de COVID-19, fie pe fondul invaziei ruse din Ucraina.

Starea de urgenţă înseamnă că guvernul poate lua decizii prin decrete legate de chestiunea pentru care ea a fost introdusă, fără a trece prin parlament, deşi FIDESZ, partidul lui Orban, deţine în legislativ o majoritate de două treimi, ceea ce îi permite să adopte orice lege sau modificare.

Orban, liderul din UE cel mai apropiat de preşedintele rus, Vladimir Putin, refuză să livreze arme Ucrainei sau să permită trecerea lor pe teritoriul Ungariei, argumentând că trebuie să evite ca ţara sa să fie implicată în război.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 0°C
IASI 2°C -2°C
CLUJ 2°C -7°C
CONSTANTA 4°C -1°C
CRAIOVA 7°C 0°C
BRASOV 2°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI