Ungaria plafonează prețul la 7 alimente de bază. Belgia reduce TVA-ul la energie de la 21 la 6 la sută

2 februarie 2022, 18:12

Ungaria plafonează prețurile la șapte alimente de bază: făină, zahăr tos, ulei de floarea soarelui, piept de pui, copane, unele sortimente de carne de porc și lapte. Prețurile sunt cele practicate la 15 octombrie 2021.

Guvernul Viktor Orban a decis înghețarea prețurilor la nivelul jumătății lunii octombrie a anului trecut din cauza lanțului de scumpiri, nu doar la alimente, ci și la energie. Inflația dă mari bătăi de cap populației.

Toate magazinele au schimbat deja prețurile. Unii retaileri se plâng că sunt nevoiți să vândă în pierdere, pentru că au cumpărat deja la prețuri majorate.

Economiștii atrag atenția că sunt posibile penurii alimentare prin plafonarea prețurilor.

Deocamdată, magazinele sunt bine aprovizionate. Ba chiar au fost suplimentate produsele de bază cu preț plafonat.

Din cauza inflației galopante cu care se confruntă majoritatea țărilor europene, guvernele iau diverse măsuri pentru a sprijini populația.

Guvernul federal belgian a decis să scadă taxa pe valoare adăugată la energie de la 21 la 6 la sută.

De asemenea, fiecare gospodărie din Belgia va primi un ajutor unic de 100 de euro ca sprijin la plata facturilor. Măsura se va aplica până la data de 1 iulie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite