Ungaria extinde până pe 30 iunie 2023 îngheţarea dobânzilor la creditele ipotecare

Ungaria guvern
Ungaria guvern
17 octombrie 2022, 18:25

De asemenea, îngheţarea dobânzilor a fost extinsă, urmând să se aplice şi contractelor ipotecare care nu sunt subvenţionate de stat, cu o dobândă fixă, pentru o perioadă maximă de cinci ani, a adăugat Marton Nagy.

Oficialul a explicat că prin această măsură vor fi protejate 350.000 de familii, care nu vor trebui să achite „suprataxe”. Astfel, familiile vor economisi 80 miliarde de forinţi (191,3 milioane de euro) anul acesta şi peste 60 miliarde de forinţi în 2023. Fără aceste măsuri, creşterea accelerată a dobânzilor ar fi dus la majorarea plăţilor ratelor lunare cu 55%, a declarat ministrul.

Acesta susţine că Executivul trebuie să continue introducerea unor măsuri extraordinare şi semnificative pentru protejarea familiilor, în urma inflaţiei ridicate.

Guvernul de la Budapesta va continua să exploreze modalităţile de a proteja securitatea cetăţenilor şi competitivitatea economiei ungare, a adăugat Nagy.

Banca Centrală a Ungariei se confruntă cu una dintre cele mai mari dificultăţi în rândul autorităţilor din Europa Centrală – reducerea inflaţiei – după ce luna trecută a anunţat încheierea procesului de majorare a dobânzilor, la nivelul de 13%.

În septembrie, rata anuală a inflaţiei în Ungaria a urcat la nivelul record de 20,1%, de la 15,6% în august. Inflaţia de bază a depăşit estimările, ajungând la 20,7%.

Forintul s-a depreciat la un nivel record faţă de euro, din cauza disputei Budapestei cu liderii UE privind problemele legate de statul de drept, care blochează acordarea fondurilor europene.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite