UNESCO a retras oraşul Liverpool din lista patrimoniului mondial

Oraşul Liverpool nu se mai află pe lista siturilor clasate în patrimoniul mondial. Decizia a fost luată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) din cauza unei supradezvoltări care afectează autenticitatea acestui port englezesc emblematic al erei industriale, informează AFP.

21 Iulie 2021, 19:02 (actualizat 21 Iulie 2021, 20:24) |
Liverpool / FOTO: Shutterstock

13 delegaţi ai Comisiei pentru patrimoniul mondial UNESCO, reunită într-o sesiune prezidată de China, au votat pentru declasarea acestui port din nord-vestul Angliei, inclus în 2004, şi cinci împotrivă, adică mai mult decât majoritatea de două treimi necesară pentru declasarea unui sit.

Liverpool devine al treilea sit exclus din patrimoniul UNESCO, după decizii similare care au vizat sanctuarul de orix arabi din Oman în 2007 şi valea râului Elba din Dresda (Germania) în 2009.

Motivul retragerii îl constituie planurile de reamenajare a portului, care includ imobile foarte înalte şi un nou stadion de fotbal care riscă să-i ''deterioreze într-o manieră ireversibilă'' patrimoniul, a afirmat comitetul UNESCO.

Liverpool a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO după o reabilitare ambiţioasă a zonei de chei în urma deceniilor de degradare.

Port de plecare pentru milioane de migranţi irlandezi şi britanici, precum şi a sclavilor africani, oraşul, cu un bogat patrimoniul muzical, este totodată oraşul natal al trupei Beatles: o istorie care a întărit ''caracterul distinctiv şi spiritul unic'' al Liverpool, potrivit UNESCO.

Cu toate acestea, Consiliul internaţional al monumentelor şi siturilor, care oferă consultanţă UNESCO, a ''solicitat deja în mai multe rânduri'' guvernului britanic să furnizeze garanţii mai solide referitoare la viitorul oraşului, care figurează din 2012 pe lista patrimoniului în pericol.

Însă proiectele de amenajări au continuat până în măsura în care oraşul şi-a pierdut autenticitatea. Noul stadion al clubului de fotbal Everton - aprobat de guvern fără o dezbatere publică - constituie ''cel mai recent exemplu al unui proiect major cu totul contrar'' obiectivelor UNESCO, a adăugat consiliul.

Mai multe ţări, printre care Australia, a cărei Mare Barieră de Corali este ameninţată la rândul său cu declasarea, s-au pronunţat împotriva retragerii oraşului Liverpool de pe listă, argumentând că ar fi vorba despre o măsură ''radicală'' în plină pandemie de coronavirus. Brazilia, Ungaria şi Nigeria au solicitat de asemenea ca decizia să fie amânată cu un an, pentru a oferi mai mult timp noului consiliu municipal ales în luna mai.

Apartenenţa la patrimoniul mondial constituie un avantaj pentru turism şi încurajează guvernele să-şi protejeze comorile culturale şi naturale. Dar statutul nu este unul permanent, iar aceste situri pot de asemenea să fie excluse sau avertizate că riscă să fie excluse.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI