Unde se duc profiturile record ale giganților petrolieri? Are loc o schimbare discretă de trend

Gaz petrol combustibil conducte
Gaz petrol combustibil conducte
10 februarie 2023, 08:10

Spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Franklin D. Roosevelt a participat la o reuniune fatală a liderilor mondiali care a contribuit la determinarea cursului geopoliticii pentru decenii. Nu, nu la summitul de la Yalta. Imediat după ce F.D.R., Churchill și Stalin au împărțit lumea în sfere de influență, președintele american s-a strecurat pe o navă a marinei americane pentru a se întâlni în liniște cu Abdel Aziz ibn Saud, regele Arabiei Saudite. În schimbul protecției suveranității saudiților în Țara Sfântă, monarhul a fost de acord să acorde firmelor petroliere americane acces la petrolul țării sale.

Pe baza exploatării de lungă durată a rezervelor persane de către Anglo-Persian Oil Company (în prezent BP), alianța saudit-americană a format axa petrolului care a determinat marile companii occidentale să privească cu nostalgie mai întâi spre Golful Persic, apoi spre alte zone îndepărtate. Timp de decenii, cele mai mari cinci companii petroliere private din lume – ExxonMobil și Chevron din America, BP și Shell din Marea Britanie și TotalEnergies din Franța – au forat din America de Sud până în Siberia. În prezent, un vârtej de factori geopolitici, economici și de mediu determină aceste „super-majore” să privească din ce în ce mai mult nu spre est și vest, ci spre nord și sud.

Această realiniere are loc în condițiile în care visteria marilor companii petroliere se revarsă după doi ani de prețuri la energie foarte mari. Pe 2 februarie, Shell a dezvăluit profitul net anual pentru 2022 de 42 de miliarde de dolari, mai mult decât dublu față de cifra înregistrată cu un an înainte și cel mai ridicat nivel din ultimul secol ca societate publică. Acest lucru a venit după ce ExxonMobil a anunțat un profit net anual record de 56 de miliarde de dolari. Principalul său rival național, Chevron, a raportat că propriul său profit net a crescut de peste două ori, ajungând la 37 de miliarde de dolari. BP și TotalEnergies au adăugat la această sumă pe 7 și, respectiv, 8 februarie.

În total, acești cinci super-majori au adunat anul trecut profituri de aproximativ 150 de miliarde de dolari și ar putea face la fel de mult și în 2023. O parte din această recompensă va ajunge la acționari; în ianuarie, ExxonMobil a declarat că va plăti în total 35 de miliarde de dolari proprietarilor săi în acest an și anul viitor. O parte din încasări vor merge la plata datoriilor. O mare parte din restul va fi însă reinvestită.

După mai mulți ani de reprimare a investițiilor în petrol și gaze, ca urmare a distrugerii cererii induse de pandemie și a ostilității politice legate de climă, marile companii petroliere cheltuiesc din nou pentru a găsi petrol și a-l scoate din pământ. S&P Global, o firmă de cercetare, estimează că, la nivel mondial, cheltuielile de capital în amonte pentru întreaga industrie, inclusiv pentru marile companii petroliere din sectorul privat și companiile petroliere naționale, au fost de aproximativ 450 de miliarde de dolari anul trecut, în creștere de la un minim al ultimilor 15 ani de aproximativ 350 de miliarde de dolari în 2020. Anul acesta ar putea fi și mai mari.

Schimbare de latitudine

Toți acești bani noi nu se îndreaptă spre aceleași locuri vechi. Titanii petrolului din Occident se confruntă cu „o schimbare fundamentală de gândire”, spune Edward Morse de la banca Citigroup. Companiile americane bat în retragere din zonele îndepărtate de „frontieră” care sunt bogate în riscuri politice, nu dispun de infrastructura necesară pentru a duce hidrocarburile pe piață într-un mod cât mai curat posibil sau ambele. Rivalii lor europeni, mai puțin avari la riscuri, evită unele dintre proiectele americane în favoarea Africii, cu potențial pentru noi exploatări mai prietenoase cu clima. În ambele cazuri, rezultatul este o realiniere a activității petroliere de-a lungul liniilor de longitudine.

Pentru super-majorii americani, acest lucru înseamnă mai puțin interes în afara Americii. ExxonMobil a părăsit Rusia, la fel ca majoritatea firmelor occidentale, după invazia acesteia în Ucraina. De asemenea, s-a debarasat – sau vrea să se debaraseze – de activele din țări precum Camerun, Ciad, Guineea Ecuatorială și Nigeria. Chevron a vândut proiecte în Marea Britanie și Danemarca (precum și în Brazilia) și nu a reînnoit concesiunile care expiră în Indonezia și Thailanda.

James West de la Evercore, o bancă de investiții, vede Chevron și ExxonMobil mutând o cantitate uriașă de cheltuieli de capital în America de Sud și chiar în Statele Unite. ExxonMobil investește masiv în zăcăminte nou descoperite în Guyana. Chevron intenționează să direcționeze mai mult de o treime din cheltuielile de capital din acest an către șisturile americane, iar alte 20% către Golful Mexic. De asemenea, luna trecută, cu binecuvântarea președintelui Joe Biden, a reînceput să comercializeze o parte din țițeiul din Venezuela, o dictatură care a fost mult timp pe lista neagră a Americii.

Giganții petrolieri europeni își reduc, de asemenea, expunerea în est și vest. BP și Shell, la fel ca ExxonMobil, renunță la Rusia, ceea ce duce la deprecieri de până la 25 de miliarde de dolari și, respectiv, 5 miliarde de dolari. De asemenea, Shell a renunțat la activele sale de șisturi din Texas și se pare că a scos la vânzare câteva active din Golful Mexic. BP renunță la activele sale petroliere din Mexic și se așteaptă să iasă din Angola, Azerbaidjan, Irak, Oman și Emiratele Arabe Unite. TotalEnergies se retrage din nisipurile bituminoase din Canada.

În schimb, privirea europenilor se îndreaptă, ca și în cazul rivalilor americani, spre sud. În ianuarie, Claudio Descalzi, șeful Eni, un non-major italian, a cerut ca Europa să privească spre Africa în încercarea de a înlocui energia rusească. O astfel de „axă sud-nord”, a argumentat el, ar spori accesul Europei la combustibilii fosili tradiționali, precum și la alternative mai puțin poluante, cum ar fi energia regenerabilă și hidrogenul (care ar putea fi transportat pe cale maritimă sau prin conducte spre nord). La 28 ianuarie, Eni a anunțat că a semnat un contract de gaze naturale în valoare de 8 miliarde de dolari cu Corporația Națională a Petrolului din Libia, deținută de stat (care include o sumă de bani pentru captarea și stocarea carbonului). Shell și Equinor, compania petrolieră de stat norvegiană, au semnat un acord cu Tanzania pentru a construi un terminal de gaz natural lichefiat (GNL) în valoare de 30 de miliarde de dolari în această țară din Africa de Est. TotalEnergies investește în proiecte de gaze în Mozambic și Africa de Sud.

Există două motive principale pentru această reașezare. Primul, o preocupare principală a americanilor, are legătură cu riscurile și randamentele. În epocile anterioare, când prețurile petrolului erau ridicate, șefii petrolului cheltuiau, după cum spunea unul dintre ei, „ca marinarii beți”. Prea multe investiții și un control insuficient al costurilor în anii de avânt au dus la risipă și supraproducție. În anii de dinaintea pandemiei de covid-19, proiectele petroliere din Marea Caspică până în bazinul Permian au pierdut miliarde de dolari. Alte zeci de miliarde de dolari în valoare pentru acționari s-au dus pe apa sâmbetei.

În aceste zile, investitorii cer o disciplină de capital mult mai mare din partea șefilor din sectorul petrolier. Iar șefii ascultă. Cheltuielile de capital combinate ale industriei, deși au crescut față de nivelul minim înregistrat recent, sunt încă în scădere față de vârful de aproape 800 de miliarde de dolari din 2014. În ceea ce privește banii pe care îi cheltuiesc super-majorii, aceștia sunt folosiți mai judicios. Cea mai mare parte se îndreaptă către investiții de „ciclu scurt”, care generează un randament în cinci ani, mai degrabă decât în zece sau mai mulți ani. „Sunt în această industrie din anii 1990 și nu am văzut niciodată atâta atenție acordată eficienței”, se miră Julie Wilson de la firma de consultanță Wood Mackenzie. Această căutare a eficienței înseamnă mai puține pariuri riscante în locuri neospitaliere precum Arctica sau fundul adânc al oceanelor și mai multe proiecte în jurisdicții familiare, cu politici și geologie mai puțin intimidante.

Pentru firmele americane, bineînțeles, niciun loc nu este mai familiar decât Statele Unite. De asemenea, acestea înțeleg America de Sud. Iar părți din curtea lor pe care le cunosc mai puțin bine, cum ar fi Guyana, a cărei bogății petroliere despre care se zvonea de mult timp au fost confirmate abia în 2015, pot fi, de asemenea, în mod contraintuitiv, mai puțin riscante din punct de vedere politic. Spre deosebire de omologii lor din multe autocrații blestemate, care nu își pot imagina un viitor fără petrol, politicienii din locurile cu resurse recent descoperite sunt mai prudenți în privința perspectivelor lor. Ca urmare, aceștia tind să ofere condiții mai favorabile companiilor petroliere pentru a introduce mai repede hidrocarburile pe piață; în Guyana, ExxonMobil a trecut de la prima descoperire de petrol în ape adânci la producție în doar câțiva ani.

Pentru europeni, țările africane, care mențin adesea relații rezonabile cu fostele lor puteri coloniale, par atractive dintr-un motiv similar. În ceea ce privește retragerea lor din America, firmele europene devin neliniștite în legătură cu asocierea lor cu industria petrolieră americană, cu reputația sa maro fără scuze. În 2021, TotalEnergies s-a retras din American Petroleum Institute din cauza opoziției grupului de lobby față de subvențiile pentru vehiculele electrice, față de stabilirea prețului carbonului și față de reguli mai stricte privind emisiile de metan, un puternic gaz cu efect de seră.

Procedând astfel, firmele europene răspund la presiunea tot mai mare din partea consumatorilor, a factorilor de decizie politică și a investitorilor de a începe să-și decarbonizeze portofoliile – marele motiv al europenilor pentru sortarea geografică. Aceștia caută noi locuri în care să investească, deoarece astfel de investiții, care utilizează cele mai recente tehnologii, tind să fie mai eficiente și mai puțin generatoare de emisii de carbon decât activele tradiționale care se bazează pe o infrastructură mai veche și mai puțin etanșă. În plus, companiile petroliere, în special în Europa, privesc dincolo de combustibilii fosili. James Thompson de la banca JPMorgan Chase a constatat că corelația istorică dintre prețurile ridicate ale petrolului și cheltuielile mari de capital pentru petrol și gaze naturale a dispărut în cazul a 11 mari giganți energetici din sectorul privat – un fenomen pe care el îl pune în parte pe seama faptului că marii producători investesc mai mulți bani în proiecte cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Astfel de proiecte sunt într-adevăr în creștere, în special în rândul firmelor europene – și în multe dintre aceleași locuri ca noile lor întreprinderi de hidrocarburi. În luna mai a anului trecut, Eni a încheiat un acord cu Sonatrach, compania petrolieră de stat din Algeria, pentru a dezvolta hidrogen verde din surse regenerabile. BP face același lucru în Mauritania, iar TotalEnergies a sprijinit producția de energie regenerabilă în Africa de Sud. Privind spre nord, anul trecut, Shell a plătit aproape 2 miliarde de dolari pentru Nature Energy, un producător danez de gaz natural „regenerabil” (RNG) obținut din deșeuri agricole, de exemplu. Oswald Clint de la Bernstein, un broker, prezice „o eră de fuziuni gigantice” în domeniul energiei verzi, condusă de giganții europeni. Numai anul trecut, marile companii petroliere au semnat 22 de tranzacții în domeniul energiei regenerabile, dintre care cele mai mari cinci au însumat 12 miliarde de dolari. Clint estimează că, în 2030, marile companii europene ar putea, în total, să cheltuiască aproximativ jumătate din cheltuielile de capital pentru inițiative cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Integrare verticală

Realinierea nord-sud a super-majorilor este departe de a fi completă. BP mai face încă unele investiții în Golful Mexic și în decembrie a finalizat achiziția în valoare de 4,1 miliarde de dolari a Archaea, un producător american de RNG. Shell și TotalEnergies pariază pe GNL din Qatar. ExxonMobil își dublează efortul pentru un proiect de gaz în Mozambic. Chevron extinde un proiect petrolier în Kazahstan și, se pare, reia discuțiile cu guvernul algerian cu privire la rezervele vaste de șisturi din această țară. Dar aceste proiecte par din ce în ce mai mult excepții, mai degrabă decât o regulă. Viitorul explorării energetice pare mult mai suplu, un pic mai verde – și mult mai longitudinal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite