Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Unde schiem la sfârșitul acestei săptămâni. Recomandări de vacanță

Vineri e zi de distracție, așa că ne strângem în gașcă mare și plecăm la drum. Așa cum stiți deja, vinerea găsim cele mai frumoase destinații de weekend. Avem nevoie de timp pentru noi, un strop de chef și puțină atenție la noi pentru că avem idei excelente.

07 Februarie 2020, 09:11 (actualizat 07 Februarie 2020, 09:29) |
Povesti
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Astăzi propunerile noastre părăsesc județul Cluj și ajung în Maramureș, unde stațiunile montane își așteaptă turiștii. Desigur că pe parcursul acestei vizite puteți profita și de atracțiile turistice din Maramureșul isoric.

Prima statiune recomandată este Borșa, recunoscută pentru sporturile de iarnă dar și prin obiceiurile și datinile populare. Acolo veți avea la dispoziție 4 pârtii, cea mai lungă având 2000 de metri lungime. Tot la Borșa există o trambulină de sărituri cu schiurile, unică în Europa.

A doua recomandare este stațiunea Cavnic unde aveți la dispoziție 7 pârtii dotate cu teleschi. Cea mai lungă are peste 2000 de metri.

De asemenea, puteți merge și în stațiunile Șuior și Mogoșa unde veți avea la dispoziție și telescaun. Acolo veți găsi mai multe pârtii,  printre care și una destul de înclinata destinată celor care practică sporturile de iarnă la dificultate ridicată.

Desigur că în toate aceste stațiuni veți găsi locuri de cazare și restaurante care să vă facă să simțiți că sunteți în Maramureș.

Podul lui Dumnezeu este destinația pe care v-o propunem pentru acest weekend.

Situat în comuna mehedinţeană Ponoare este unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa.

Astfel de poduri naturale mai există în America şi în Franţa, dar cel din România este singurul circulat, fiind format din calcare, ca urmare a surpării tavanului unei peşteri. Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă - Drobeta Turnu Severin.

Are 30 de metri lungime, 13 metri înălţime si  22 de metri lăţime. Dacă în urmă cu zece ani, în zonă nu găseai unde să dormi peste noapte, câţiva întreprinzători, mulţi dintre ei oameni ai locului, au ridicat în ultima perioadă mai multe pensiuni pe fonduri europene, unde turiştii sunt aşteptaţi cu bucate tradiţionale.

Vă invităm la Vatra Dornei. Nu doar în acest weekend, ci și weekend-ul viitor. Încă mai aveți timp să vă decideți să petreceți Sfântul Valentin acolo, pentru că în perioada 14-16 februarie, Vatra Dornei găzduiește Serbările Zăpezii. Și cum iarna și-a intrat din nou în drepturi, se anunță o vreme perfectă pentru ski.

Pe pârtia Veverița, anul acesta se organizează un concurs de ski alpin şi snowboard. La start se poate înscrie orice doritor. Termenul limită este joi, 13 februarie. Nu se percepe taxă de participare. Mai mult, primii clasați vor primi trofee şi premii în bani. Concurenţii vor fi împărțiți în douăsprezece grupe pentru ski alpin, în funcție de anul nașterii, şi o grupă pentru snowboard. În cadrul fiecărei grupe vor fi două subgrupe: fete cu fete, băieți cu băieți. În afară de Veverița, în Vatra Dornei mai sunt și alte pârtii, care diferă prin nivelul de dificultate.

Dacă nu sunteți tentați de competiție, vă puteți bucura de peisajele de poveste și de artiștii invitați la Serbările Zăpezii: N&D, JO&Band, DJ Project. Și pentru că suntem în Bucovina, nu vor lipsi muzica și dansurile tradiționale. Serbările Zăpezii se vor încheia cu focuri de articifii.

Stațiunea Vatra Dornei este supranumită „Perla Bucovinei". Este situată la o altitudine de aproximativ 800 de metri, în Depresiunea Dornelor. Regiunea este ferită de vânturi, fiind apărată de munții care ocrotesc zona. În apropiere, puteți vizita celebrele mănăstiri Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița sau Putna.

Apele tămăduitoare și izvoarele minerale fac din Vatra Dornei o stațiune perfectă pentru tratamentele balneare. Sănătate curată sunt și oamenii minunați din zonă. Aici sunt printre cei mai simpatici și veseli ghizi. În plus, în parc veți descoperi veverițe prietenoase, care vă vor mânca direct din mână, dacă le pregătiți câteva nuci.

Și dacă tot ajungeți în zonă, încercați măcar o dată păstrăvul afumat, ambalat în cobză de brad. E un gust pe care nu-l veți uita niciodată.

Stațiunea montană Muntele Mic se află în  județul Caras Severin. Se află la o distanță de 2 ore de mers cu mașina de la Timișoara sau de 40 de minute din Caransebeș.

Înconjurată de munți, aer curat cu influențe mediteraneene ale climei, priveliști unice, o floră și o faună bogată, izvoare reci, este locul potrivit pentru a evada din existența cotidiană a fiecăruia dintre noi.

Iarna, Muntele Mic este una din stațiunile privilegiate din țară, deoarece zăpada ține chiar și 180 de zile pe an. Temperaturile scăzute înregistrate iarna fac posibilă practicarea sporturilor de iarnă din luna noiembrie până în luna mai. Grosimea stratului de zăpadă are în medie 1 metru.

Pârtiile de schi au grade diferite de dificultate, instalații de cablu, nocturnă, ospitalitatatea cabanierilor și peisajele încântătoare oferă turiștilor o vacanță de neuitat.

Momentan existā 3 telescaune și 5 teleschiuri.

Pârtii Muntele Mic

Pârtia Borlova I - Teleschi Borlova 1 funcțional, grad de dificultate: mediu-usor; perfectā pentru copii si începātori lungime: 1000 m

Pârtia Borlova II - Teleschi Borlova 2 functional- grad de dificultate: mediu-ușor; lungime 1000 m sau 1300 m variantā drum Crucea eroilor.

Pârtia Isai - Telescaun 2 locuri funcțional- grad de dificultate: mediu-avansat; lungime: 2000 m, mai multe variante de coborare.

Pârtia Nordica - Teleschi Nordica 1 funcțional/ Nordica 2 funcțional- grad de dificultate: mediu-avansat; lungime: 1200 m.

Pârtia Valea Soarelui - Teleschi Felix funcțională- grad de dificultate: mediu-ușor; lungime: 1400 m - altitudine la plecare: 1700 m, altitudine la sosire: 1520 m.

Pârtia Vâlsanul - Telescaun debraiabil 6 locuri, funcțional- grad de dificultate: mediu-avansat, lungime pârtie aproximativ 2 500m, mai multe variante de coborare

Evenimente în acest weeken: Party in the mountains (de sâmbătă dimineața de la ora 10.00 până duminică dimineață la ora 5) - la Arena Borlova și afterparty de la 21.00 la Apreski Borlova, dar și petrecere de celebrare un an de WeSki Muntele Mic, la baza pârtiei Vâlsanu, de la prânz pănă seara, în funcție de cum este  vremea. Cei fără ski, snowboard, care merg doar pentru distracție sunt luați din parcarea P1 cu ski bus-ul și duși până la curba de acces către baza pârtiei. Seara cei care vor să meagă la afterparty, se pleacă cu telescaunul de la baza pârtiei, cei care vor să plece spre casă vor fi duși înapoi cu ski bus-ul  în parcare, la mașini. Cei care urcă cu telescaunul vor fi luați de la stația de sosire cu șenilatul sau snowmobilul și duși în locația afterparty-ului. Dacă vremea e bună, petrecerea de la baza pârtiei va ține până la 21.30, dacă nu, distracția se mută sus la ora 18.00.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 10°C
IASI 9°C 10°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 9°C 9°C
CRAIOVA 5°C 10°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Februarie 2020, 04:38
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-02-2020
Deschidere: 9704.82
Maxim: 9726.23
Mimim: 9559.84
Variatie: -1.47%
TLV
2.50
1.4%
SNG
33.65
0.44%
FP
1.32
1.49%
BRD
15.48
2.7%
EL
10.45
1.46%
SNN
15.02
0.93%
SNP
0.39
1.66%
TGN
303.50
1.47%
TRP
0.31
5.7%
DIGI
33.50
2.06%
ARHIVĂ ȘTIRI