Un viraj peste umăr, fără looping, cu un picaj puternic. Ce își dorește Ion Dobran, ultimul as al aviației, revenit la manșă la 99 de ani

31 mai 2018, 22:15

Dan Ștefănescu, unul dintre Iacării Acrobați, l-a readus la manșă pe unul dintre așii aviației românești din Al Doilea Război Mondial.

Dobran a mers cu YAK-ul la comemorarea lui „Bâzu” Cantacuzino pe aerodromul Bănești.

Pentru prima oară după multe decenii, generalul a putut pilota din nou. El nu mai pusese mâna pe manșă de prin anii ‘70, când a ieșit la pensie de la Tarom, unde fusese comandant de Il14.

La aterizarea pe aerodromul Bănești, Ion Dobran a fost aplaudat de zeci de pasionați de aviație veniți să-l comemoreze pe prințul „Bâzu” Cantacuzino, cel care i-a fost comandant veteranului în Al Doilea Război Mondial.

Acum, generalul Dobran speră să fie sănătos, să poată repeta experiența și în primăvara viitoare, când va avea 100 de ani.

Pilotul știe exact ce ar mai vrea să facă în zbor.

Ion Dobran, pilot de vânătoare:Nu chiar acrobație, dar câte un viraj peste umăr, așa, aproape de looping, dar nu, fără looping, numai aproape, așa, un viraj peste umăr, așa. Da, cu un picaj puternic de tot.

În Al Doilea Război Mondial, generalul Dobran a avut peste 300 de misiuni, a adunat 74 de lupte aeriene și 12 victorii. Și el a fost doborât de 3 ori, însă de fiecare dată a scăpat fără nicio zgârietură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite