Un turist străin a murit în munții Bucegi după ce a fost lovit de trăsnet

16 iulie 2022, 19:16

Bărbatul făcea parte dintr-un grup organizat, format din peste 20 de membri, care a fost prins de furtună pe Creasta Bucşoiului.

„Primul trăsnet a căzut foarte aproape de grup şi i-a băgat în sperieţi pe toţi. Al doilea însă l-a lovit în plin pe cetăţeanul străin. Îngroziţi, ceilalţi au fugit încercând să se pună la adăpost şi au sunat după ajutor”, precizează serviciul Salvamont.

O echipă de salvatori a plecat imediat la locul accidentului, dar victima nu a putut fi salvată.

Duminică dimineaţă, dacă vremea va fi favorabilă, se va încerca extragerea trupului cu ajutorul unui elicopter. Se vor organiza şi echipe terestre pregătite să intervină, precizează Salvamont Buşteni.

VEZI și Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină în peste 20 de cazuri, în ultimele 24 de ore

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite