Un turist german a murit lovit de trăsnet în Munții Rodnei. Bărbatul făcea parte dintr-un grup mai mare, care a rămas pe munte până în această dimineață

Salvamontiști din două județe au fost mobilizați pentru salvarea unui grup de turiști germani și pentru recuperarea corpului celui lovit de trăsnet. Acesta a fost coborât de pe munte. Ceilalți 16 membri ai grupului au rămas pe munte până în cursul acestei dimineți.

28 Iulie 2020, 07:39 Știrile TVR |
Tragedie în Munții Rodnei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Turiștii au plecat de sâmbătă pe un traseu din Munții Rodnei. Furtuna i-a prins într-un loc unde nu există refugii.

Cetățeanul german lovit de trăsnet avea 32 de ani și nu a avut nici o șansă în fața imensei descărcări electrice care l-a lovit în cap, a ieșit prin mâna stângă și a topit bățul de tracking pe care îl ținea.

Un medic din grup a încercat să îi acorde primul ajutor, dar nu a reușit să îl salveze.

Mai multe echipaje au plecat spre locul tragediei, iar primii care au ajuns la turiști au fost voluntarii din comuna Romuli.

Trupul turistului german a fost coborât de pe munte de salvamontiști, pe un drum greu accesibil de 20 de kilometri și dus la morga din Bistrița.

Ceilalți 16 turiști au refuzat să coboare pe timpul nopții și au rămas în zonă.

Locul în care s-a produs tragedia rămâne periculos pentru că nu sunt refugii montane în care turiștii să se poată adăposti în caz de furtună.

În aceasta dimineață, grupul de turiști va coborî de pe munte.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 13°C
IASI 6°C 13°C
CLUJ 9°C 13°C
CONSTANTA 13°C 18°C
CRAIOVA 8°C 14°C
BRASOV 11°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI