Un tramvai a deraiat şi a rupt doi stâlpi la Arad. O pasageră rănită a fost dusă la spital, iar alte două persoane au acuzat dureri

Tramvai deraiat la Arad
Tramvai deraiat la Arad
30 iunie 2021, 23:32

Macazul automat s-a schimbat în timp ce tramvaiul se afla în mișcare, așa că primul vagon a mers într-o direcție, iar cel de-al doilea, în altă direcție. Deocamdată nimeni nu știe de ce s-a întâmplat acest lucru. În urma deraierii, doi stâlpi de curent au fost rupți și o parte din ultimul vagon a fost distrusă complet.

O femeie a fost rănită și a fost transportată la spital, iar încă două persoane au primit îngrijiri la fața locului. Vatmanul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Acum, Compania de Transport Public Arad a început o anchetă internă pentru a stabili cauzele accidentului.

Incidentul a avut loc în zona podului care duce către cartierul Micălaca din Arad. Circulația tramvaielor pe ruta care leagă mai multe sate și cel mai mare cartier de centrul Aradului va fi reluată abia peste câteva zile.

_____________________________________________________________

Incidentul a avut loc pe Calea Iuliu Maniu, înainte de urcarea pe un pasaj.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, potrivit Agerpres, că garnitura formată din două vagoane a deraiat din cauza unui macaz.

„Primul vagon a trecut, însă macazul s-a schimbat, iar al doilea vagon a trecut pe altă linie şi a deraiat, lovind doi stâlpi din beton, pe care i-a rupt. Partea din spate a celui de-al doilea vagon, unde a avut loc impactul cu stâlpii, a fost distrusă”, a spus Godja.

Conform sursei citate, macazul este unul mecanic şi este posibil ca vatmanul care a trecut înainte să nu fi schimbat corect linia ferată.

Directorul Companiei de Transport Public Arad a precizat că o pasageră în vârstă de 45 de ani, care stătea în al doilea vagon, a fost rănită uşor şi transportată la spital.

El a mai declarat că circulaţia tramvaielor este blocată şi nu se ştie când va fi reluată pe linia care leagă centrul municipiul de cel mai mare cartier – Micălaca şi de localităţile Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni şi Ghioroc. Pentru realimentarea cu energie electrică a reţelei este nevoie de reinstalarea stâlpilor.

La faţa locului, alţi doi pasageri au acuzat dureri, după ce s-au lovit în vagon, dar nu au vrut să meargă la spital.

Referitor la acest incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a precizat că vatmanul, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului”, a precizat IPJ Arad.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite